Marșul pentru viață, organizat și anul acesta la Scânteia

Arhiepiscopia Iaşilor

Marșul pentru viață, organizat și anul acesta la Scânteia

    • Marșul pentru viață, organizat anul acesta și la Scânteia
      Marșul pentru viață, Scânteia

      Marșul pentru viață, Scânteia

    • Marșul pentru viață, organizat și anul acesta la Scânteia
      Marșul pentru viață, Scânteia

      Marșul pentru viață, Scânteia

    • Marșul pentru viață, organizat și anul acesta la Scânteia
      Marșul pentru viață, Scânteia

      Marșul pentru viață, Scânteia

    • Marșul pentru viață, organizat și anul acesta la Scânteia
      Marșul pentru viață, Scânteia

      Marșul pentru viață, Scânteia

Și în acest an, „Marșul pentru viață” a fost organizat în Scânteia prin Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor, în parteneriat cu Primăria Scânteia, de către parohiile din zonă din cadrul Protopopiatului Iași III, fiind una dintre activitățile desfășurate în cadrul „Lunii pentru viață” 2024.

Cu această ocazie, creștinii din Scânteia și din comunele învecinate s-au întâlnit pentru a susține viața, familia, precum și drepturile copiilor nenăscuți.

Evenimentul a început cu discursul prof. Univ. Dr. Cristina Ghiciuc care a vorbit participanților despre riscurile administrării de medicamente contraceptive fără recomandarea medicului. De asemenea, a arătat că este nevoie ca viitoarele mame să aibă o viață cumpătată, să se sfătuiască întotdeauna cu medicul înainte de a lua diverse tratamente, mai ales din cele care conțin hormoni și care pot afecta pe termen lung sănătatea. După prelegerea pe care cu măiestrie a adaptat-o ca să fie de folos tuturor participanților, a răspuns la întrebările adresate de către cei care erau de față, întărind ideile expuse și accentuând unele aspecte esențiale.

Părintele misionar protopopesc, Teodor Mihăilă, a arătat că, în Biserică suntem chemați să prețuim viața copilului încă de la concepere și să mărturisim acest lucru în contextul societății contemporane. Totodată, a îndemnat ca familiile tinere să aibă curajul să dea naștere la cât mai mulți copii, pe care să-i crească cu frică de Dumnezeu.

Mihai Darabană, primarul comunei Scânteia a luat cuvântul, mulțumind tuturor participanților, a transmis un mesaj de susținere, mai ales pentru familiile tinere în care se nasc copii, arătând că autoritățile locale fac eforturi ca acești copii să beneficieze de creștere și educație în condițiile cele mai bune.

Mai apoi, a avut loc un spectacol artistic susținut de membrii Ansamblului Folcloric „Flori de sânziene” din Scânteia care au prezentat două suite de dans popular din zona Moldovei și două piese muzicale din folclorul românesc. Primarul comunei a prezentat cu această ocazie Trofeul „Nicolae Sabău”, pe care comuna Scânteia l-a obținut din partea Asociației Comunelor din România pentru întreaga activitatea culturală desfășurată în comunitate.

În încheiere, membrii corului Școlii Gimnaziale „Axinte Uricariul”, Scânteia, au cântat, sub coordonarea profesorului Florin Birică, trei compoziții: una dedicată mamei, una din repertoriul modern și o suită folclorică ce a conținut fragmente din diverse zone ale țării.

Citește despre: