Copiii din localitatea botoșăneană Pleșani au primit în dar încălțăminte de la Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

Copiii din localitatea botoșăneană Pleșani au primit în dar încălțăminte de la Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași

În data de 21 aprilie, copiii și tinerii Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea Pleșani au primit vizita studenților de la Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași. Cu acest prilej, membrii comunității ieșene au împărțit daruri și încălțăminte nouă, prin intermediul proiectului „Cutia cu papucei pentru Ei”. 

Pe lângă jocuri și voie bună, copiii din Pleșani au primit daruri și încălțăminte nouă, prin mijlocirea voluntarilor CSN și cu sprijinul Asociației „Dăruiește o inimă” și Saint Paraskeva Orthodox Charity.

„Am fost încântați că, în duminica in care Sfânta Biserica a cinstit-o pe Sfânta Maria Egipteanca, am putut să ajungem la Parohia Pleșani, din judetul Botosani, unde am împărțit încălțăminte copilașilor din comunitate. Am fost încântați de entuzismul copiilor, ne-am încărcat și noi, voluntarii, bateriile din energia lor, și cu siguranță ne vom întoarce cu drag. Mulțumim tuturor pentru implicare, precum și părintelui paroh pentru frumoasa primire”, ne-a declarat Ioan Dolhescu, coordonatorul comisiei Proiecte CSN.

Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea Pleșani, comuna Călărași, județul Botoșani, aparține de Protopopiatul Iași 1 și de află la 70 de km de Iași, aproape de granița României cu Republica Moldova.

„Dăm slavă Bunului Dumnezeu pentru bucuria pe care El a rânduit-o pentru noi, prin intermediul voluntarilor de la Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași. Ca membru alumni al comunității ieșene, pot mărturisi că acest proiect nu le oferă copiilor doar papucei, ci și toată dragostea pe care oamenii cu inimă mare o pot dărui. Îi așteptăm pe tinerii din Iași cu brațele deschise și ținem să le oferim gândul nostru de recunoștință pentru toată fapta cea bună”, a mărturisit părintele paroh Alexandru Ionuț Onofrei.

„Cutia cu papucei pentru Ei” este unul dintre proiectele care sintetizează cel mai bine viziunea membrilor Colegiului „Sfântul Nicolae” cu privire la activitatea de voluntariat. Practic, proiectul îmbină purtarea de grijă faţă de copilaşii aflaţi în nevoie cu dimensiunea educativă, dăruirea unei perechi de încălţăminte unui copil dintr-o comunitate defavorizată contribuind la oferirea unui sentiment de încredere şi siguranţă, pentru a păşi mai departe către şcoală. De peste opt ani, „Cutia cu papucei” a oferit mii de perechi elevilor și tinerilor din mediul rural.

Citește despre: