“Şi a doua zi, foarte de dimineaţă, sculându-Se, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu şi Se ruga acolo. Şi a mers după El Simon şi cei ce erau cu...
|
Joi, 24 Mai, 2012
|
Iaşi:
Cer înnorat, 20°C
Lucrarea Mântuitorului pe pământ a fost de a aduce vindecarea şi de a realiza în umanitatea Sa, îndumnezeirea.
Biserica noastră sărbătoreşte duminică, 25 martie, Buna Vestire. În această zi este o rânduială deosebită, urmând să fie săvârşită Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, după cum ne...
Primele două zile din Postul Sfintelor Paşti, în care am intrat începând de ieri, sunt aliturgice, postindu-se cu ajunare deplină.
Mărturisirea păcatelor este indispensabilă pentru creşterea noastră în Hristos, aşa cum este necesară curăţenia casei, spălarea trupului sau igiena.