Decalogul scriitorului alcătuit de Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, se vădește a fi ca o scrisoare pe inimă, pe inima celor chemați și dăruiți să prefacă trecerea pe „aici” în sălășluire de veșnicie. C-așa se arată a fi. Cel care scrie o carte își leagă cu fire nevăzute, dintre cele cu care se face urzeală de Cer, numele de veșnicie. Iar cei care scriu în răstimpuri o nouă și înnoitoare carte, cu atât mai mult pot și preface tainițele Înaltului în biblioteci.    

Începe scrisoarea aceasta ca o filă de acatist: „Bucură-te!”. O bucurie ce te face să te așezi la umbra gândurilor tale, ca sub un nuc înțelepțit și încercat, și să le pui filelor, pe care prin firea ființei tale le treci, drept semn de carte, tot ce e hărăzit a fi înalt de adânc, netrecător. Și îi urmează, tot aici, în cel dintâi arhieresc și părintesc îndemn, o metaforă pe cât de firească, pe atât de surprinzătoare, cea a „poporului Cărții”. Prin scrisul unui ales, prin Moise, „poporul lui Israel a devenit poporul Cărţii”. Să nemurești, măcar și-n parte, poporul tău printr-o carte! Deloc întâmplătoare demnitate.      

Se-nșiruie gândului dintâi, mai apoi, o pedagogie a scrisului desăvârșit și desăvârșitor în nouă pași, amintind parcă de chemarea sufletului la o strălucitoare întoarcere înspre sine, rostită pe Muntele ce tresălta și el, ascultând cuvintele care făgăduiau înveșnicire. Și fericire.  

Cuvintele scrisorii către scriitor? Dintre cele pe care le rostești, le înțelegi, le crezi și le taci, mai apoi, ca să le lași să zidească. Și să te zidească. Cunoaștere, Bine, Adevăr; cultură, muncă, credință; prezent, trecut, viitor; statornicie, libertate, valori; jertfelnicie, cuminecare de prezența Celuilalt, biruință.       

Idei, concepte, valori. Și-s toate pe măsura unui suflet ce-și scrie cartea vieții în fiecare zi, răscolind între pași volbura lumii, între cer și pământ. Dar nu ni-i dată tuturor puterea de a vindeca sau de-a-nălța, de-a bucura sau mângâia, de-a-ncuraja și-ncredința prin stihuri și cuvânt. Viața trăită ca pe-o prispă de rai, între cărți; că-n ele se așază bine educația pentru valori; „cultura şi credinţa în Hristos, o fericită sinteză a spiritului universal”; „acolo unde se sfârșește libertatea creaţiei începe rigoarea nesfârşitului miracol divin”; poți și mai bine înțelege rânduiala lumii, de-o deslușești mai întâi pe cea a Plăsmuitorului ei. E-o-nlănțuire întemeiată pe mergerea timpului în și prin toate, și-i peste poate să construiești prin ce scrii incandescent viitor, de n-ai privit cu luare-aminte la marii cărturari ai neamului și-ai lumii și n-ai citit și răscitit, n-ai înțeles, n-ai cunoscut și n-ai recunoscut și scrierile lor.  Și pentru ei, azi-ul era, ieri, viitor ascuns dup-un nor.     

Creația și creațiile, fiecare în parte, pot face rost și timp neirosit, răgaz de cugetat și de răstălmăcit pe propriul înțeles, „ca într-o recreaţie mare a cunoașterii”. E câte-o taină ascunsă și e măcar o scânteiere a Binelui-și-Bunului în toate – și scriitorului i-a fost menită dezvăluirea lor prin cuvânt. Cuvânt și cuvinte care să-i fie rostire și dezvăluire de sine, că-i însuși o scriere dăruită de har și lumină, carte pe care și-a așezat semnătura Logosul sfânt. 

E de citit și de recitit și de răscitit Decalogul scriitorului, ca pe-o scrisoare de încredințare și binecuvântare pentru scriitorii ce-nveșnicesc filigranarea scrisului și pentru cei ce-și  scriu în fiecare ceas tomul vieții lor. O scrisoare arhierească scrisă când teologic, când cordial, când aforistic, când elevat, de-nsăilat cărți pentru Cartea Vieții.