Aflaţi însă cum se căsătoreau cei vechi şi faceţi ca ei!

- Dar cum se căsătoreau aceia?

- Se interesau ce purtări are fata, ce apucături, ce însuşiri sufleteşti. De aceea n-aveau nevoie de contracte, nici de garanţia hârtiei şi cernelii, în locul tuturor acestora le era de ajuns purtarea miresei. Vă rog, dar, şi pe voi, nu umblaţi după bani şi după avere, ci după purtări, după bunătatea inimii. Caută fată evlavioasă, fată cuminte! Aceste însuşiri sunt mai bune decât nenumărate comori. De cauţi pe cele ale lui Dumnezeu, le vei avea şi pe cele din lumea aceasta; dar dacă le nesocoteşti pe acelea şi umbli după acestea, nici de acestea n-ai parte.

- Dar cutare, mi se spune, a ajuns bogat de pe urma femeii!

- Nu îţi este ruşine să-mi dai astfel de exemple? Am auzit pe mulţi spunând: „Mai bine să ajung săracul săracilor, decât să ajung bogat de pe urma femeii!” Da! Ce poate fi mai neplăcut decât o astfel de bogăţie? Ce poate fi mai amar decât această bună stare? Ce poate fi mai ruşinos decât de a ajunge vestit pe această cale şi a se spune de toţi: „Cutare a ajuns bogat de pe urma femeii!” Nu mai vorbesc de neplăcerile dinăuntrul casei, care, vrând-nevrând, vin peste cel care s-a căsătorit aşa. Nu mai vorbesc de înfumurarea femeii, de slugărnicia bărbatului, de certurile dintre soţ şi soţie, de ocările slugilor. Slugile îi spun în obraz: „Sărac, coate goale, om de nimic, născut din oameni de nimic! Ce a avut când a venit aici? Nimic! Nu-i, oare, a stăpânei noastre toată averea?” Dar nu-ți pasă de aceste cuvinte! Nu-ţi pasă că nu eşti om liber. Şi paraziții aud cuvinte mai grele decât acestea și nu se supără. Tot așa și aceşti bărbaţi; ba, dimpotrivă, se mai şi fălesc cu ruşinea lor. Când le spui ce se spune despre: ei, îţi răspund: „S-o duc eu bine, să-mi fie viaţa dulce şi plăcută şi poate să mă şi înăbuşe femeia!” O, diavole! Ce proverbe ai răspîndit printre oameni? Sunt în stare să distrugă toată viaţa unor astfel de oameni. Uită-te la aceste cuvinte drăceşti şi pierzătoare! Sunt pline de pierzanie. Aceste cuvinte nu spun altceva decât acestea: „Să nu-ţi pese de cineva, să nu-ţi pese de dreptate! La pământ cu dreptatea şi cu cinstea! Un singur lucru caută: plăcerea! Te înăbuşă o astfel de căsătorie? Nu-i nimic, îndrăgeşte-o! Te scuipă toţi cei care te întâlnesc? Îţi aruncă cu noroi în obraz, te alungă ca pe un câine? Nu-i nimic! îndură totul!” Un porc, dacă ar avea grai omenesc, ar grăi oare, altfel? Ar grăi, oare, altfel câinii cei necuraţi? Dar poate că nici porcii, nici câinii n-ar rosti cuvintele pe care diavolul îi pune pe oameni să le rostească în nebunia lor. De aceea vă rog, daţi-vă seama de grozăvia acestor cuvinte! Fugiţi de astfel de proverbe! Culegeţi proverbele cele din Scriptură, cu totul potrivnice acestora.

-  Care sunt acestea?

- „Nu merge după pofta sufletului tău şi pune friu poftelor tale”(Înț. Sir. 18, 30). Iar despre femeia desfrânată Scriptura spune cu totul altceva decât proverbele cele drăceşti: „Nu te uita la femeia rea! Că miere picură din buzele femeii desfrânate, care îndulcesc o clipă gâtlejul tău, dar mai pe urmă le vei găsi mai amare decât fierea şi mai tăioase decât sabia cea cu două tăişuri” (Prov. 5, 3-4). Aceste proverbe să le auzim, nu pe acelea. Datorită acelor proverbe ajung oamenii robi; datorită lor se nasc cuvinte slugarnice; datorită lor oamenii ajung animale necuvântătoare, pentru că oamenii vor să urmărească peste tot numai plăcerea. Da, datorită lor, datorită acestor proverbe drăceşti, care sunt, şi fără de cuvintele mele, prin ele însele de râs şi de batjocură. Într-adevăr, ce câştig mai ai de pe urma plăcerii odată ce te-ai înăbuşit?

Încetaţi, dar de a vă mai face de râs! Încetaţi de a mai aprinde pe capul vostru iadul şi focul cel nestins! Să privim, deşi târziu, aşa cum trebuie la cele viitoare, îndepărtând ceea ce ne vatămă lumina ochilor, ca să petrecem viața de aici cu bună-cuviință, cu sfințenie, cu avlavie și să avem parte și de bunătățile cele viitoare, cu harul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava în vecii vecilor, Amin!

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, EIBMBOR, București, 1994, pp. 835-836)