Vorbele rănesc mai mult decât pietrele

Reflecții

Vorbele rănesc mai mult decât pietrele

    • Vorbele rănesc mai mult decât pietrele
      Vorbele rănesc mai mult decât pietrele

      Vorbele rănesc mai mult decât pietrele

Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.

Preot fiind, aud multe la spovedanie. De fapt, lumea mi se spovedește tot timpul, nu doar când sunt la Taina Spovedaniei. Din păcate însă, de cele mai multe ori oamenii cred că se spovedesc lui Dumnezeu, când de fapt nu fac altceva decât să îmi povestească o întâmplare nefericită ce continuă să le întunece viața. Mai precis, nu îmi spun că au făcut ceva greșit, ci mai degrabă că au fost victimele unei nedreptăți care încă îi mai afectează.

Pentru frații preoți, precizez că nu este vorba despre cei care mărturisesc păcatele altora pentru a le justifica pe ale lor, sau despre cei care fac asta pentru a îi înjosi. Știu cazul unui preot care a oprit pe cineva care se spovedea și și-a dat jos epitrahilul. Enoriașa începuse să povestească momente în care soțul ei a păcătuit și cât de afectată a fost. Uimită de gestul părintelui l-a întrebat de ce s-a ridicat și a încheiat spovedania. Acesta i-a spus să îl trimită pe soțul său pentru a auzi restul spovedaniei și pentru ca el să poată primi iertarea păcatelor de la Dumnezeu.

Aici este vorba despre cei care vin la spovedanie fără încredere în sine, care nu mai au speranțe pentru viitor, în ciuda darurilor cu care au fost înzestrați, sau chiar care vin la spovedanie cu gânduri sinucigașe, deznădăjduiți, preotul fiind singurul care îi mai poate face să se răzgândească. De cele mai multe ori când îi pun persoanei în cauză câteva întrebări, descopăr că altcineva din trecutul său i-a spus câteva lucruri despre el. În mod inevitabil, acele lucruri au fost negative și depreciative. Din păcate, credinciosul le-a ascultat și a început să le creadă, schimbându-și părerea despre sine. Chiar și după trecerea anilor, încă mai trăiesc în agonie din cauza răului adus asupra psihicului.

Se pare că zicala copiilor poate că pietrele mă lovesc dar cuvintele nu mă rănesc este chiar greşită. Dacă un copil are un accident minor, ca de exemplu îşi fracturează un os în timp ce se joacă, acesta se va vindeca la loc şi nu va rămâne cu o amintire legată de evenimentul respectiv. Însă realizez că nu e și cazul accidentelor mai traumatizante, de aceea nu generalizez. Atunci când ne fracturăm un os în timpul unui joc, amintirea rămâne o simplă poveste pe care o spunem peste ani, despre cum am căzut, cum ne-am sucit glezna etc. Relatarea este lipsită de încărcătură negativă, ci mai degrabă însoțită de un zâmbet și o ridicătură din umeri urmată de un asta-i viaţa.

Asta nu se întâmplă în cazurile cuvintelor ce au fost repetate de-a lungul anilor sub o formă sau alta. Fie că au fost spuse în copilărie, adolescență sau în timpul căsătoriei, ele rămân și cauzează răni deschise ce nu se vindecă. Spre deosebire de osul fracturat care s-a vindecat sau încheietura sucită ce și-a revenit, aceste răni rămân și cauzează dureri chinuitoare. Chiar după trecerea anilor, încă mai aud poveștile și văd cum rănile s-au deschis din nou, distrugând viața persoanei care mi se spovedește.

Astfel, cu timpul am început să înțeleg învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos: Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă.  Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău (Mt. 5, 21 -24). 

Aceasta nu este o declaraţie spirituală menită să ne arate cât de sfânt este Dumnezeu ci mai degrabă ne arată efectul cuvintelor adresate altora, mai ales celor apropiați, precum frații.  Spuse în mod repetat de-al lungul anilor ele pot constitui de-a dreptul o crimă. Una lentă și subtilă care începe să distrugă psihicul persoanei asupra căreia sunt îndreptate aceste cuvinte răuvoitoare. Iar rezultatul la care ajungem este că, nu mai avem șansa să vedem ce ar fi putut să devină persoana în cauză. Ceea ce vedem este doar răul făcut şi orizontul închis al acesteia odată devenită adult.

Într-un fel, cel care a adresat acele cuvinte l-a ucis pe credinciosul care se spovedeşte acum în faţa mea. De multe ori acesta nu are multe păcate ce trebuiesc iertate. Acela care trebuie chemat la judecată şi care are nevoie să vină urgent la preot dacă nu vrea să meargă şi să dea socoteală în faţa Domnului purtând în suflet greutatea acestui păcat este cel care a făcut acest rău. Așadar, nu este de mirare că Iisus îi spune să-și lase lucrul și să meargă la fratele său pentru ca darul lui să fie primit de Domnul. Când imitați fapta lui Cain, care și-a omorât fratele, prin cuvintele pe care le rostiți, ar fi bine să fugiți și să căutați iertarea de păcate.

Să încercăm cu toții să punem strajă gurii și să nu facem rău altora prin cuvintele noastre. Iar dacă ați făcut-o deja, DAȚI FUGA, la fratele vostru și împăcați-vă cu el, pentru ca darul vostru să fie acceptat de Domnul.

Traducere și adaptare:
Sursa: