Viețile noastre sunt fragile și prețioase

Reflecții

Viețile noastre sunt fragile și prețioase

    • Viețile noastre sunt fragile și prețioase
      Viețile noastre sunt fragile și prețioase

      Viețile noastre sunt fragile și prețioase

Noi avem un Dumnezeu căruia îi pasă de suferința noastră, unul Care s-a întrupat și a suferit în orice chip imaginabil pentru noi. Noi avem un Dumnezeu care știe prin ce trecem în fiecare zi și prin urmare nu suntem niciodată singuri!

Acum câțiva ani, am auzit la radio un cântec care spunea: „suntem cu toții la un pas de a cădea în genunchi”. Când am auzit aceste cuvinte mi-am dat seama cât de fragilă este lumea noastră și cât de fragile sunt viețile noastre. Este ușor de trecut prin viață, zi după zi, ignorând faptul că în orice moment lucrurile s-ar putea schimba în mod drastic. Poate sunt un pic mai conștient de asta, ținând cont de faptul că sunt preot, datorită situațiilor cu care mă confrunt în slujirea de zi cu zi a oamenilor. De obicei oamenii nu vin la preot să spună cât de bine merg lucrurile; de cele mai multe ori vin să-și împărtășească necazurile, tristețile și durerea, și eu înțeleg acest lucru și accept ca fiind parte a vocației. La fel este și în cazul doctorilor. Oamenii nu își fac programare la medici pentru a le spune acestora cât de sănătoși se simt.

Realizez, de asemenea că majoritatea oamenilor nu meditează la potențialele tragedii care li s-ar putea întâmpla, și nici nu se gândesc la propria moarte. În mod normal nu pledez pentru acest lucru, deși Părinții Bisericii văd un mare beneficiu în aducerea aminte de moarte.

Ceea ce susțin este faptul că ar trebui să recunoaștem cu toții fragilitatea vieții, și că suntem la un pas distanță de necesitatea de a face față unor vești neplăcute. Voi merge cu un pas mai departe spunând că ar trebui nu doar să recunoaștem acest fapt, ci ar trebui de asemenea să permitem acestei realități să ne adâncească aprecierea pe care o avem față de viață ca un întreg, să ne propulseze spre căutarea unor relații mai profunde și mai pline de însemnătate cu Dumnezeu și cu oamenii.

Am observat că oamenii care au îndurat tragedii și „sperieturi” de-a lungul vieții cu boli amenințătoare și alte situații limită au în general o sensibilitate mai mare și o apreciere mai profundă pentru viața lor și viețile celorlalți. Aceste persoane par să fie mai cu picioarele pe pământ și nu le este frică să vorbească despre subiecte care sunt de obicei considerate „tabu”. Aceste persoane au trecut printr-un război, au îndurat focul unor anumite situații și au ajuns la o înțelegere mai rafinată, mai „acordată”, precum corzile unei vioare, asupra vieții.

Știm din Sfânta Scriptură că lumea în care trăim este trecătoare și că vom avea de îndurat multe suferințe și restriște pe parcursul vieții.

Dacă acesta ar fi fost finalul mesajului, am fi fost cu toții într-o poziție unde am fi fost în pragul disperării, dar acesta nu este finalul mesajului. Domnul nostru a spus că El a biruit această lume. El ne reamintește că suferința lumii acesteia nu se poate compara cu slava care se va descoperi în noi. Noi avem un Dumnezeu căruia îi pasă de suferința noastră, unul Care s-a întrupat și a suferit în orice chip imaginabil pentru noi. Noi avem un Dumnezeu care știe prin ce trecem în fiecare zi și prin urmare nu suntem niciodată singuri! Mai mult, El a mers înaintea noastră să ne pregătească un loc pentru noi în Împărăția Sa, un loc unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, iar ceea ce este nevoie să facem este un pas spre El ca El să  facă doi spre noi.

Lumea în care trăim este fragilă, într-adevăr, și vedem aceasta în fiecare zi cu focurile, cutremurele, uraganele, inundațiile, foametea și alte feluri de calamități. Viețile noastre sunt la fel de fragile și vedem asta prin tot felul de boli, foamete și în cele din urmă prin moarte. Ar fi bine dacă nu am pierde din vedere acest lucru, pentru că sunt de părere că dacă ne gândim că în orice moment al vieții lucrurile s-ar putea schimba în mod dramatic, vom prețui și aprecia mai mult viața pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o și pe oamenii din jurul nostru.

Pe măsură ce ne apropiem de Postul Mare, o perioadă de adâncire în pocăință gândindu-ne la păcatele noastre, să nu uităm că timpul nostru aici, pe pământ este foarte scurt și că am face bine să profităm la maxim de fiecare moment. Când vom începe să ne liniștim gândurile și vom acorda mai multă atenție la detaliile din relațiile noastre cu cei din jur, vom începe să realizăm ce dar prețios este viața. (de Pr. Timothy Pavlatos)

Traducere și adaptare:
Sursa: