Nevoia de autentic

Reflecții

Nevoia de autentic

    • Nevoia de autentic
      Nevoia de autentic

      Nevoia de autentic

Să-l iubim pe celălalt, însă nu doar de dragul iubirii. Să ne deşertăm de noi înşine, să venim în ajutorul fratelui, să-i dorim binele, acceptându-l aşa cum este. În cele din urmă, a iubi cu adevărat pe cineva înseamnă a-i dori fericirea veşnică, sau mai bine zis, îndumnezeirea.

Să-l iubim pe celălalt, însă nu doar de dragul iubirii. Să ne deşertăm de noi înşine, să venim în ajutorul fratelui, să-i dorim binele, acceptându-l aşa cum este. În cele din urmă, a iubi cu adevărat pe cineva înseamnă a-i dori fericirea veşnică, sau mai bine zis, îndumnezeirea.

A fi creştin înseamnă să-ţi asumi marele risc de a face nu ceea ce îţi place, nu ceea ce societatea sau anturajul te încurajează, ci a fi creştin înseamnă să faci ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu te îndeamnă.

Şi aceasta nu este o utopie, pentru că noi credem că Hristos a trimis Duhul Sfânt în Biserica Sa şi în fiecare din ucenicii Săi în ziua Cincizecimii şi că acelaşi Duh Sfânt, chemat zilnic să se sălăşluiască în inimile noastre, poate să ne transforme inimile de piatră în inimi de carne, să prefacă precum un izvor de apă, un loc pustiu într-o oază răcoritoare, un scandalagiu într-un sfânt, şi de ce nu, pe noi înşine în fii ai lui Dumnezeu.

Vremea „creştinilor sociologici”, adică a celor care erau creştini pentru că aşa impuneau structurile sociale, a apus de multă vreme. Timpul căldiceilor, pe care Hristos „îi va vărsa din gura Sa” (Apocalipsa 3,16) nu este de dorit. Într-o societate care tinde din ce în ce mai mult spre păgânism, să fim din ce în ce mai mult creştini ortodocşi, adică ucenici din ce în ce mai autentici ai lui Dumnezeu, prin felul nostru de a fi şi prin felul nostru de a ne ruga.

Creştinii vor deveni astfel ceea ce sunt chemaţi să fie: lumina lumii de astăzi, la fel cum au fost lumina lumii şi creştinii din timpul lui Nero şi Diocleţian.

Traducere și adaptare:
Sursa: