„Să mergi să te operezi și ai să te faci bine”

Minuni - Vindecări - Vedenii

„Să mergi să te operezi și ai să te faci bine”

    • intervenție medicală
      „Să mergi să te operezi și ai să te faci bine” / Foto: Oana Nechifor

      „Să mergi să te operezi și ai să te faci bine” / Foto: Oana Nechifor

    • Capul Sfântului Partenie din Lampsakos
      Capul Sfântului Partenie din Lampsakos se află în Grecia, la Mănăstirea Makrimallis din Insula Evia

      Capul Sfântului Partenie din Lampsakos se află în Grecia, la Mănăstirea Makrimallis din Insula Evia

Care om pe lumea aceasta nu a suferit sufleteş­te şi trupeşte? Şi cine nu a simţit nevoia să se întrebe de ce este suferinţa în lume? Cerul nu este mereu senin şi plin de stele şi marea nu este mereu liniştită. Cerul se acoperă de nori grei şi negri şi izbucnesc ploi torenţiale şi furtuni. Norii întunecaţi ai durerii şi furtunile lacrimilor se revarsă.

Ca o primă minune a vindecării de groaznica boală a cancerului, oferim în cele ce urmează mărtu­ria plină de întâmplări a domnului Stefanos Stefanou, marinar pensionar, care locuieşte la Pireu şi este de loc din insula Andros. El însuşi ne-a scris povestea lui, iar noi o inserăm fără nici o modificare.

Care om pe lumea aceasta nu a suferit sufleteş­te şi trupeşte? Şi cine nu a simţit nevoia să se întrebe de ce este suferinţa în lume? Cerul nu este mereu senin şi plin de stele şi marea nu este mereu liniştită. Cerul se acoperă de nori grei şi negri şi izbucnesc ploi torenţiale şi furtuni. Norii întunecaţi ai durerii şi furtunile lacrimilor se revarsă. Prin astfel de furtuni a trecut şi vorbitorul din povestirea ce urmează, sufe­rind de cancer.

În ajunul Crăciunului 1982 mi s-a diagnosticat cancer la intestinul gros în stadiu avansat. Atunci l-am vizitat pe preafericitul părinte Porfirie, care m-a sprijinit şi mi-a spus: „Să mergi să te operezi şi ai să te faci bine”.

La data de 3 ianuarie 1983 a avut loc operaţia la intestinul gros şi examenul histologic a arătat că era un cancer malign. În martie 1984 apare cancer la plămânul stâng. M-am operat la 21 martie, mi-au scos jumătate din plămânul stâng, iar examenul histologic a arătat can­cer în metastază la intestin.

În octombrie în acelaşi an 1984, apare cancer la plămânul drept; m-am operat din nou; examenul his­tologic a arătat iar metastază la intestin. În decembrie 1987, făcând Check-up (Test medical), tomo­grafii axiale şi altele, m-am trezit din nou atins de cancer la plămânul drept. M-am operat, iar examenul histologic (al sângelui) a arătat iar metastază la intes­tin, cancer malign.

Atunci însă, înainte de cea de-a treia operaţie, când m-au anunţat că plămânul drept prezintă din nou tumoare canceroasă, mi-au spus că, dacă nu mă operez imediat, în termen de trei luni va interveni moartea.

Eram pe atunci la Londra şi atât de mult m-am supărat de durere sufletească, încât plecând de la cabinetul medicului şi mergând pe jos la hotel, am udat cu lacrimile mele străzile Londrei, zicând: «Doamne Dumnezeule, nu trebuie să faci să plouă, eu am udat cu lacrimile mele Londra».

Temându-se însă de cea de-a treia operaţie la plămân, medicul pneumolog Stephen Spiro de la Uni­versity College a insistat să facă această operaţie chirurgul Peter Goldstraw de la Bromston Hospital.

Chirurgul Peter Goldstraw ne-a spus că ope­raţia va necesita vreo 5-6 ore. Am fost transportat la chirurgie pentru operaţie şi peste o oră şi jumătate a ieşit chirurgul şi a spus soţiei mele: «Finish» (Sfârşit).

Ea s-a speriat, crezând că ori m-a cusut fără să mă opereze, ori am murit. Dar chirurgul Peter Goldstraw, chirurg pneu­molog de faimă internaţională, o linişti, spunându-i: „Operaţia a reuşit foarte bine, dar mie, cât timp am operat, îmi tot fugeau mâinile şi nu am înţeles când s-a terminat aşa repede operaţia”.

Măritul Dumnezeu l-a trimis pe sfântul Lui şi acest sfânt m-a operat. Şi era vorba iar de cancer ma­lign în metastază. Peste un an tot în decembrie, iarăşi altă inter­venţie tot la plămânul drept. Cancer de natură malig­nă în metastază la intestin.

La a patra operaţie mi-au spus că vor fi nece­sare 15 zile de stat în spital, din cauza Crăciunului, când pleacă personalul, dar pentru că a decurs bine operaţia, în 6 zile m-au externat şi m-am dus la hotel şi astfel s-au făcut: o operaţie la intestine şi patru operaţii la plămâni.

Deşi rămăsese plămânul stâng pe jumătate şi cel drept era de trei ori operat, trăiesc de la ultima operaţie cu ajutorul lui Dumnezeu de 10 ani fără să sufăr de dispnee, cu toate că puterea plămânilor este foarte scăzută. Strig însă şi eu ca Beethoven: «Prea­înţelepte Dumnezeule, dă-mi ce vrei, fie bine, fie rău, ajunge să vină toate de la Tine», şi «Fie numele Dom­nului binecuvântat», aşa cum m-a sfătuit cuviosul părinte Iacov Tsalikis de la Sfânta Mănăstire a Cuvi­osului David, precum şi «Slavă Domnului, Cel Care le-a făcut pe toate».

În ziua întristării mele L-am căutat pe Dum­nezeu şi pentru aceasta nu numai că-L voi căuta, dar Îl voi şi mărturisi.

Minunile s-au petrecut una după alta: Prin Sfântul Partenie, Episcopul din Lampsakos, cel făcă­tor de minuni, a cărui biserică se află la Fundaţia Lyrios din Mati Attikis (Sfântul Partenie este serbat la 7 februarie, şi el este sfântul apărător de cancer. Mâna dreaptă a Sfântului Partenie se află la Sfânta Mănăstire a Sfântului Nicolae din Andros, la care de multe ori m-am închinat). Prin mijlocirile Sfântului Nectarie, a Sfântului Patapie, a Cuviosului David din Evia, a Sfântului Efrem din Nea Makri pe care i-am implorat prin rugăciunile mele. Şi prin rugăciunile duhovnicului meu, neuitatul părinte Grigorie, Mitro­politul de Kastoria. Prin rugăciunile părintelui Sofro­nie de la Essex, Anglia, a părintelui Porfirie, a pări­ntelui Iacov Tsalikis şi a părintelui Paisie de la Sfân­tul Munte.

În clipa de faţă mă aflu în viaţă, deşi doctorii s-au pronunţat că n-o să trăiesc, întrucât a treia şi a patra operaţie de cancer la plămâni nu s-a făcut nimănui pe plan internaţional.

Părintele Porfirie şi părintele Sofronie de fiecare dată când îi vizitam, îmi ziceau: „Ai să te faci bine”. Au trecut 10 ani de la ultima operaţie şi cu aju­torul lui Dumnezeu boala s-a oprit. Eu însă nu am încetat să-l chem într-ajutor pe Dumnezeu, pe Maica Domnului şi pe toţi sfinţii, şi pe Sfântul Partenie, care este sfântul vindecător de cancer.

După 4 ani, ducându-mă la Londra pentru exa­men medical, doctorului i-au dat lacrimile, când m-a văzut şi a spus: «nu mai speram să te revăd... ».

Cu adevărat, toate acestea pe care le-am citit sunt mai mult decât cutremurătoare. Domnul Stefanos, după atâtea întâmplări, trăieşte în chip miraculos, fiind scăpat complet de cancer chiar din 1988, cu toate că doctorii de la Londra, unde au avut loc toate operaţiile, declarau soţiei lui, doamna Garifallia: „Nu va trăi, curând va surveni moartea, pentru că nu este posibil ca numai patru celule să fugă. Să vedem câte altele vor fi scăpat şi unde s-au dus şi s-au cuibărit”. Şi totuşi trăieşte şi fără probleme respiratorii.

Plin de recunoştinţă faţă de sfânt, i-a zidit şi bisericuţa de la Fundaţia Lyrios, în Mati Attiki, după ce a cerut aprobarea de la mitropolitul de atunci al Atticii, neuitatul Dorotheos, care, când a aflat de minunea Sfântului Partenie, a fost adânc emoţionat şi şi-a dat consimţământul.

(Maria Meletiou-Makri, Un sfânt din vechime viu printre noi, Sfântul Partenie din Lampsakos (Sfântul ocrotitor al bolnavilor de cancer), Editura Bunavestire, p. 78-83)