Ajungând Părinţii cu Sfânta Icoană în Sfântul Mun­­te, la schela Mănăstirii româneşti, au trimis veste sus, la Mănăstire, ca să se pogoare preoţii îmbrăcaţi în sfintele veşminte, cu cântări şi tămâieri, spre întâmpi­na­rea Sfintei Icoane; şi aşa, ducând-o cu mare pompă în sunetul clo­po­te­lor, au aşezat-o în Sfânta Biserică, unde se ve­de până azi şi toţi câţi intră se închină cu mul­tă evla­vie şi o să­ru­tă.

După aceasta, cu sfatul de obşte, s-a făcut rânduială şi s-a întocmit slujbă, ca să i se facă pomenire în fiecare an cu multă pompă şi mi­lostenii, la toţi câţi se vor aduna din toate părţile.

Se afla pe atunci în Mănăstire un monah topit de boală, cu numele Inochentie, care numai prin suflare se cu­noş­tea că este viu, de trei săptămâni nemâncat, şi nu mai pu­tea vorbi nicidecum. Dar cum a intrat Sfânta Icoa­nă în Mănăstire, ca dintr-un somn s-a trezit şi a cunoscut că a venit Icoa­na Maicii Domnului, cu care împreună darul şi îndu­ră­rile sale.

Deci a cerut ca să-l ducă în biserică şi, închi­nân­du-se, acestea a grăit către Sfânta Icoană: „Maica lui Dum­nezeu, de-mi este de fo­los să mai trăiesc, însănă­to­şeş­te-mă, căci cred că poţi, iar de nu, fie voia ta; cum vo­ieşti, Stă­pâ­na mea, şi cum cu­noşti, aşa fă cu mine!”. A­cestea zicându-le, s-a întors la chilia sa, vesel şi plin de duhovnicească bu­cu­rie; însă nu a spus nimic, ci îndată a cerut cămaşă curată ca să se schimbe, apoi a cerut să se îmbrace în toată rân­du­iala monahicească, că era schimnic, şi să se îm­păr­tă­şească cu preacuratele Taine.

După aceea, trecând ca un ceas de când se închinase la Sfânta Icoană, şi-a dat duhul şi s-a dus să stea înaintea înfricoşatului Ju­de­cător, având drept protectoare pe însăşi Mama lui Hris­tos Dum­­nezeu, spre a‑i mijloci fericirea veşnicei Împărăţii Cereşti.

Un alt monah din Mănăstire, anume Serghie, cre­zân­du-şi minţii sale şi bizuindu-se în sine, a ieşit din Mă­năstire, nespunând nimănui, şi a intrat într-o peş­te­ră pus­tie, cu socoteală ca să se apuce de o nevoinţă că­lu­gă­reas­că mai mare.

Odată, rugându-se el după obi­cei, s-a po­­gorât deasupra capului său un luceafăr; şi sta aşa în ve­de­rea ochilor lui, însă el îşi făcea canonul său, în­cu­ra­jân­du-se; apoi acel luceafăr atât de tare a trăs­nit, încât mona­hul, plin de spaimă, a căzut la pă­mânt ca un mort; şi toc­mai după trei zile s-a deşteptat, însă surd cu desăvârşire şi de tot slăbit; şi cum a putut, a venit la Mănăstire şi a măr­tu­risit întâmplarea ispitei drăceşti, dar nu auzea nici­de­cum, ci numai prin scri­soare se înţelegea cu ceilalţi. Vă­zân­du-l părinţii şi fă­cân­du-li-se milă de el, l-au dus în bi­se­rică, la Sfânta Icoană a Maicii Domnului, şi înălţând cu di­nadinsul ru­găciuni de umilinţă pentru el, l-a vindecat Maica lui Dumnezeu, redându-i auzul ca şi dintâi.

Altădată, pe un meşter dintre cei ce lucrau în Mă­nă­stire, după neîncercate judecăţile lui Dumnezeu, l-a a­pu­cat un duh necurat, care foarte rău îl muncea; şi adu­cân­­du-l fraţii dinaintea Sfintei Icoane, citindu-i Acatistul şi Pa­raclisul, grabnic s-a izbăvit omul de acea bântuială dră­­cească.

În Moldova s-au făcut multe minuni de la Maica Domnului prin această Sfântă Icoană, pe care, pre­cum am zis mai sus, Părinţii nu s-au gândit să le în­semneze cu de-amănuntul, fiind cuprinşi de mare bu­cu­rie şi îndestu­laţi că au câştigat un asemenea nepreţuit şi scump odor pen­tru Sfânta Mănăstire din nou în­te­me­iată, care nu avea cu ce să se proslăvească; iar cele spuse sunt numai care s-au văzut cu ochii de Părinţii noştri şi le-au ţinut minte, iar al­tele ni le-au spus cei care s-au folosit de la această Sfân­tă Icoană.

Am dat scrierii aceste puţine, întru slava Maicii lui Dumnezeu şi spre folosul celor care nu cunosc mi­nunea zu­grăvirii acestei Sfinte Icoane, împlinind din par­te da­to­ria pe cât am putut. Şi mărturisim şi credem cu toată inima că Maica lui Dumnezeu, pentru bună­ta­tea sa, spre folosul ce­lor ce cred şi o cinstesc cu credinţă şi cu dragoste, pu­ru­rea a săvârşit şi săvârşeşte minuni, până la sfârşitul veacului.

(Extras din volumul Prodomu - Schitul românesc din Sfântul Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni, Editura Christiana, Bucureşti, 2004)