Care sunt veșmintele preoțești?

Taine, ierurgii, slujbele Bisericii

Care sunt veșmintele preoțești?

    • Care sunt veșmintele preoțești?
      Care sunt veșmintele preoțești?

      Care sunt veșmintele preoțești?

„Preotul se îmbracă cu cinci veșminte, fiind și el desăvârșit și ca unul ce are dar lucrător de sfințire, căci cinci sunt desăvârșitele simțiri ale trupului şi cinci puteri ale sufletului pe care şi preotul le sfințește, botezând şi sfințind pe om".

Veșmintele preoțești sunt în număr de cinci: stiharul, mânecuțele, epitrahilul, brâul și felonul sau sfita.

„Preotul se îmbracă cu cinci veșminte, fiind și el desăvârșit și ca unul ce are dar lucrător de sfințire, căci cinci sunt desăvârșitele simțiri ale trupului şi cinci puteri ale sufletului pe care şi preotul le sfințește, botezând şi sfințind pe om".

Veșmântul cel mai important al slujirii preoțești este epitrahilul. Fara epitrahil nici preotul şi nici arhiereul nu pot savarsi nici un serviciu religios.

Peste stihar și epitrahil, preotul se încinge cu brâul, o fâșie de stofă îngustă prelungită la capete cu două şnururi, cu ajutorul cărora slujitorii își strâng stiharul împrejurul corpului.

Al treilea veșmânt liturgic specific numai preoților este felonul. Acesta aminteşte de pelerina pe care o purta Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli şi care la evrei şi în lumea greco-romană era în uz general ca un supraveşmânt.