Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei: Criza vine din venerarea bogăţiei, plăcerii, puterii, fericirii aparente

Interviu

Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei: Criza vine din venerarea bogăţiei, plăcerii, puterii, fericirii aparente

    • Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei: Criza vine din venerarea bogăţiei, plăcerii, puterii, fericirii aparente
      Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei: Criza vine din venerarea bogăţiei, plăcerii, puterii, fericirii aparente

      Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei: Criza vine din venerarea bogăţiei, plăcerii, puterii, fericirii aparente

În ciuda acestora, criza ar putea deveni o oaczie pentru a redescoperi tezaurul valorilor oamenilor noştri, care pot fi călăuziţi spre calea redresării. Pentru a face acest lucru, este necesară o autocritică serioasă.

Subiectul predominant astăzi este criza economică. Ea este însoţită de obicei cu tristeţea, melancola şi pesimismul.

Din nefericire, semnificaţia cuvântului criză a fost alterat. Şi în loc de a recunoaşte onest greşelile noastre, acest cuvânt este utilizat pentru a sublinia greşelile altora. Dacă faptele conducătorilor politici şi economici sunt indubitabile, trebuie totuşi să fim conştienţi de ceea ce am făcut noi pentru oameni, şi de lipsurile noastre personale. Desigur, nu putem spune că toţi, în mod colectiv, au aceeaşi responsabilitate pentru criză.

O mare parte a poporului grec este victimă şi nu a profitat de prosperitatea obţinută din banii împrumutaţi. În acelaşi timp, dacă privim mai de aproape, cei mai mulţi dintre noi pot descoperi erori şi lipsuri, cazuri în care nu am rezistat la anarhia generalizată şi la delincvenţa strigătoare la cer. Această autocritică nu este insuficientă. Trebuie să ne pocăim. Pentru mulţi, acest cuvânt este desuet.

Dar, el rămâne actual, de-a lungul epocilor şi revoluţionar pentru că Hristos l-a arătat ca miez al Evangheliei: “Pocăiţi-vă” adică schimbaţi-vă mentalitatea, conduita, astfel trebuie să abordaţi viaţa. Numai schimbarea spiritului şi inimii noastre ne poate să ne facă să terminăm cu obişnuinţele  şi patimile noastre care îmbolnăvesc întreaga societate: minciuna sub diverse forme, furtul direct sau indirect, deturnarea de fonduri, opulenţa, egoismul, lipsa de măsură, trişarea, micile şi marile evaziuni fiscale, care au sfârşit prin a deveni “un bun necesar” sau mai cinic, “o necesitate pentru binele nostru”.

În acelaşi timp, este timpul să ne dăm seama că am fost indiferenţi la buna educaţie a copiilor noştri şi a tinerilor noştri, şi că nu le-am arătat exemplul bun. În locul educaţiei veritabile, le-am impus utilizarea tehnologiei şi simpla memorizare a cunoştinţelor. Este o frază pe care a rostit-o T.S. Eliot într-o manieră apocaliptică:

“Unde este viaţa pe care am pierdut-o trăind?

Unde este înţelepciunea pe care am pierdut-o în cunoaştere?

Unde este cunoaşterea pe care am pierdut-o în informaţie?”

Cea mai mare parte din media, pe criterii de profit financiar, s-au găsit în competiţie pentru a promova modele negative. Ele au trecut sub tăcere – dacă nu au ironizat – onestitatea, cumpătarea, răbdarea, sacrificiul de sine. Toate aceste media, manifest sau inconştient, au considerat că realitatea “religioasă” este adaptată la alte epoci şi nu la capitalismul real, care venerează bogăţia, plăcerea, puterea, fericirea aparentă. Pentru a rezuma, criza noastră economică este rezultatul schimbării valorilor morale şi spirituale.

În particular, am uitat că aceste valori spirituale ale ţării noastre au germinat plecând de la tradiţia creştin-ortodoxă. Dostoïevski a spus: “Dacă Dumnezeu nu există, atunci totul este permis”. Anumite cercuri au uitat de credinţa ortodoxă. Au căutat să dezrădăcineze ethos-ul ei, nemenţinând decât un “uz religios”. Şi au adăugat cinic: “Chiar dacă Dumnezeu există, totul este practic permis pentru noi”.

Totuşi, criza care ne înconjoară nu este un blestem. Ea constituie o mare oportunitate pentru a regăsi ceea ce este mai profund, ce este mai bun în noi înşine. Nu este prima oară când poporul grec trece prin criză.

Este suficient să ne amintim că am mai trecut prin crize în trecut: dezrădăcinarea din Asia Mică, războaiele mondiale, ocupaţia care a urmat. În timpul acestora, virtuţi rare s-au înălţat, ascunse în sufletul poporului: răbdarea, generozitatea, curajul, încrederea în Dumnezeu, unanimitatea, solidaritatea, optimismul, chiar umorul şi surâsul. În această dispoziţie, adversităţile cunoscute şi necunoscute au fost depăşite.

Aceste virtuţi constituie astăzi anticorpii preţioşi la tendinţele triste ale corpului nostru social. Unii, competenţi în economie şi politică, au indicat mijloacele de a ieşi la lumină. Personal, cred că pentru a depăşi în mod radical criza generală, etică şi spirituală, este imperativul de a revizui felul nostru de a gândi, luând ca ghid principiile creştine seculare: “credinţa, nădejdea şi dragostea”. “Şi dragostea desăvârşită alungă frica” (I Ioan 4, 18).

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.orthodoxie.com/