Odată cu începerea acestei sfinte săptămâni, începem și noi să cugetăm cu luare aminte la Patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Primul care a preînchipuit pe Hristos pătimind a fost Iosif, al unsprezecelea fiu al patriarhului Iacov, de aceea Biserica pomenește și amintirea sa în lunea din săptămâna Patimilor.

Iosif este o prefigurare a lui Hristos deoarece povestea sa din Vechiul Testament începe cu Israel, descriindu-l ca un bun păstor al turmei sale. La cartea Facere 37, 3 se spune: Şi iubea Israel pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi. În visul lui Iosif, soarele, luna și stele i se închinau. Ca Iosif, Iisus s-a smerit pe Sine și apoi a fost înălțat ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt (Filipeni 2, 10).

Pe măsură ce viața lui Iosif curge mai departe, el este vândut de către cei 10 frați ai săi pentru 20 de dinari. Iisus a fost și El trădat de către unul dintre cei 12 ucenici, de Iuda Iscarioteanul, și vândut pentru 30 de dinari.

După ce a fost vândut, Iosif a fost dezbrăcat și aruncat într-un puț, în timp ce frații lui s-au așezat să mănânce. La momentul Răstignirii Mântuitorului, Acesta a fost dezbrăcat de către soldați, pentru cămașa Sa au fost aruncați sorți şi a fost vegheat de către soldați.

După ce Iosif a fost vândut Midianților, aceștia l-au luat și l-au dus în Egipt. Dreptul Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, este anunțat de înger în vis să ia pe Prunc și pe mama Sa și să meargă în Egipt, pentru ca să se împlinească Scriptura care spune: din Egipt am chemat pe fiul Meu (Osea 11, 1).

Atunci când oamenii lui Faraon l-au cumpărat pe Iosif de la negustorii de sclavi, au observat că toate câte făcea el, Domnul le sporea în mâna lui (Facere 39, 3). Isaia proorocește despre Hristos: fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi  lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi (Isaia 53, 10).

Ca și Iisus, Iosif este acuzat pe nedrept și prigonit. Atunci când Faraon îl laudă pe Iosif pentru puterea sa de a tâlcui visele, Iosif îi răspunde că nu eu, ci Dumnezeu va da răspuns pentru liniştirea lui Faraon (Facere 41, 16). Răspunsul acesta poate fi comparat cu cel al Mântuitorului: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai (Ioan 5, 19). Mai apoi, Hristos se numește pe Sine Viță și că fără El nu putem face nimic: Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15, 5).

Înainte ca Egiptul și celelalte popoare din împrejurime să fie cuprinse de foamete, Dumnezeu l-a înțelepțit pe Iosif și i-a dat timp pentru a face provizii. Iosif a adunat provizii pentru șapte ani și oameni de peste tot veneau să cumpere grâne. Iisus este Pâinea Vieții (Ioan 6, 35), iar Iosif a deschis toate stăvilarele. Observați cum aceasta oglindește prorocia de la Maleahi: veţi vedea că voi deschide, la dorinţa voastră, stăvilarele cerului şi voi vărsa din belşug binecuvântarea, spre binele vostru (Maleahi 3, 10).

Și frații lui Iosif sunt nevoiți să cumpere grâne de la el, însă fără a-și da seama de adevărata identitate a sa. După ce a testat pe frații săi, Iosif s-a făcut cunoscut lor: Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care voi l-aţi vândut în Egipt (Facere 45, 4). După Înviere, a trecut o vreme până ce ucenicii L-au recunoscut pe Iisus: și s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut (Luca 24, 31).

Prin voia lui Dumnezeu, toate aceste evenimente au apărut în viața lui Iisus și a lui Iosif când amândoi aveau în jurul vârstei de 30 de ani.

Sfântul Nicolae Velimirovici spune că Iosif a avut de pătimit de pe urma a două ispite: cea a invidiei diavolești și cea a dorinței pătimașe a împărătesei lui Faraon. Invidia i-a făcut pe frații săi să-l vândă ca sclav, iar patima trupului a făcut pe împărăteasă să-l arunce în temniță. În ambele cazuri, el a răsplătit cu bine pentru rău: a dat hrană fraților săi înfometați și a ocrotit, viața, tronul și poporul lui Faraon. Din sclavie și temniță, Dumnezeu l-a încununat cu slavă și putere. Și pe el, cel pe care frații săi l-ar fi putut ucide cu o lovitură, Dumnezeu l-a făcut stăpân a milioane de oameni și singura alinare a fraților săi înfometați.