Elev al marelui retor păgân Libaniu, Hrisostom a întrecut cu mult pe maestrul său. Libaniu a fost cel care i-a şlefuit gândirea, raţiunea, creierul, iar episcopul Meletie – sufletul. Libaniu l-a învăţat să vorbească, iar Meletie i-a insuflat extraordinare idealuri şi aspiraţii vrednice de un orator desăvârşit.

Libaniu – profesorul de retorică al tânărului Ioan

Acest binecunoscut sofist - Libaniu - trăia în Antiohia, acest oraş fiind şi locul lui de naştere. A studiat la Atena iar tinereţea şi-a petrecut-o la Constantinopol şi în Nicomidia. Ca student în retorică şi în greaca veche nu avea rival. Într-adevăr, popularitatea sa în Constantinopol ca profesor privat de retorică i-a determinat pe profesorii publici să-i planifice decăderea şi a fost exmatriculat pe motive de practicarea magiei. Libaniu a fost un student credincios de-al lui Demostene, un bun analist al discursurilor marilor oratori şi un iubitor înflăcărat al stilului antic atic şi e drept că uneori pare mai preocupat de formă decât de substanţă în lucrările sale.

Era primul retor şi oratorul oficial al oraşului şi reprezentantul său în ocaziile speciale. Sfinții Vasile şi Grigorie de Nazianz l-au întâlnit pe Libaniu la Atena, şi primul dintre ei a studiat chiar sub îndrumarea sa. Însă, Ioan l-a întrecut pe Libaniu şi pe toţi oratorii păgâni, de aceea nu a fost iubit de aceştia din urmă, mai ales că el glorifica creştinismul şi punea în umbră ambiţia şi faima păgânismului muribund.

Sf. Ioan – numit și Pavel al secolului IV

Dintre Sfinţii Părinţi greci ai Bisericii, Sfântul Ioan este cel mai cunoscut şi cel mai popular, şi dintre toţi Părinţii bisericeşti greci sau latini, cel mai elocvent. Numit şi Pavel al secolului IV, este recunoscut unanim ca cel mai mare predicator din perioada patristică. El ne-a lăsat şi cel mai mare număr de omilii, căci a comentat aproape toate cărţile Sfintei Scripturi, la care se adaugă un mare număr de predici ocazionale, morale, panegirice, dogmatice, apologetico-polemice. Suidas, entuziasmat de taina putere a predicii Sfântului Ioan, scrie: „Cuvântul său vâjâia mai puternic decât cascadele Nilului. Nimeni n-a posedat de la începutul lumii o asemenea plenitudine oratorică şi numai el a purtat înaintea tuturor numele de aur şi divin; numele Gură de Aur şi Cuvântător dumnezeiesc”.(Cf. O. Bardenhewer, Patrologie, Wien, 1901, p. 296). El a fost considerat şi un teoretician omiletic prin referirile la predică şi predicator din Tratatul despre preoţie şi Omilia despre predică.

Necesitatea și folosul predicării cuvântului lui Dumnezeu

Arătând necesitatea şi folosul predicării cuvântului lui Dumnezeu, Sfântul Ioan remarcă: „Preotului, în afară de exemplul prin fapte, îi este dat un singur meşteşug, o singură cale de vindecare: învăţătura prin cuvânt (predica). Acesta este instrumentul, aceasta este hrana, acesta este cel mai bun aer. Aceasta ţine loc de medicament, de foc (cauterizare), de fier (bisturiu). Chiar dacă trebuie să ardă sau să taie, preotul trebuie să se folosească de predică. Dacă predica nu poate să facă nimic, toate celelalte sunt zadarnice. Prin predică ridicăm sufletul căzut şi îl smerim pe cel trufaş; prin predică tăiem cele de prisos şi împlinim cele care lipsesc şi facem toate celelalte care ne ajută la vindecarea sufletului” (Despre preoţie, 4, 3).

Conținutul discursurilor celui supranumit și Homer al oratorilor

Ca şi teologia şi exegeza sa, şi elocinţa a fost una eminamente populară şi practică. El cunoştea regulile artei oratorice încât nici un scriitor grec creştin nu i s-ar fi putut compara, iar aceste reguli le aplica cu cea mai mare libertate. În discursurile sale ce formează o mare parte a operei sale, face puţină filosofie şi foloseşte puţine argumente abstracte, dar abundă în comparaţii, argumente familiare, utilizând un limbaj direct, liber, plăcut şi armonios. Limba sa este din cele mai alese, iar ca putere de evocare n-are egal printre oratorii lumii.

Cuvântul a fost vocaţia şi dorinţa sa arzătoare şi cea mai pură măreţie. Contemporanii săi spuneau cu plăcere: „Şi din gura sa ies cuvinte mai dulci ca mierea”.Toate secolele creştine au confirmat acest elogiu. A fost numit Homer al oratorilor. El cunoştea regulile artei oratorice încât nici un scriitor grec creştin nu i s-ar fi putut compara, iar aceste reguli le aplica cu cea mai mare libertate. Pe când alţii sunt doar slujitori ai regulilor şcolare, Sfântul Ioan aplică aceste reguli oarecum fără să se gândească, fără vreun artificiu şi cu un simţ perfect al măsurii.

Despre îndeplinirea datoriei sale de predicator și despre însuflețirea sa în predică

Marele arhipăstor antiohian îşi îndeplineşte datoria de predicator chiar de-l ascultă sau nu-l ascultă cineva: „Izvoarele curg, chiar dacă nimeni nu bea din apa lor; fântânile izvorăsc, chiar dacă nimeni nu scoate apă din