Bătălia de la Războieni – dovadă a jertfei și a dragostei de libertate

Documentar

Bătălia de la Războieni – dovadă a jertfei și a dragostei de libertate

    • Bătălia de la Războieni – dovadă a jertfei și a dragostei de libertate
      Foto: Maria Burlă

      Foto: Maria Burlă

    • Bătălia de la Războieni – dovadă a jertfei și a dragostei de libertate
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Cu oștenii scăpați vii din încleștarea de la Valea Albă - Războieni, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare s-a retras la adăpostul codrilor. Pentru a supune țara și a-și impune voința, sultanul mai avea de înfrânt rezistența fortificațiilor. Însă cetățile nu i s-au supus.

Să mai asedieze – timp nu mai avea și nici resurse. Atât de mare fusese șocul pentru oastea otomană, încât după luptă, ea a rămas pe loc, să se odihnească, timp de trei zile. Otomanii se confruntau cu dificultăți de aprovizionare din ce în ce mai mari și pe deasupra, ciuma începuse să facă victime.

Între timp, voievodul moldovean își refăcuse oastea, adunând aproape 16.000 de oameni. Prin pasul Oituz înaintau trupe transilvănene aliate domnului Moldovei, sub comanda lui Ștefan Bathory. În aceste condiții, sultanul a ordonat retragerea, fiind hărțuit permanent de oastea moldovenilor. Era mijlocul lunii august, 1476.

Deasupra oaselor ziditu-s-a biserică spre pomenirea sufletelor

Cât despre pierderi din partea moldovenilor, cronicarul polon Jan Długosz le estimează la „mai mult de 200 de morţi”, iar italianul Giovanni Maria Angiolello afirmă că „au fost ucişi vreo 200 şi prinşi cam 800”. Credem că Ştefan şi-a salvat cea mai mare parte a oştirii, pe care a regrupat-o, aşteptând întăririle din Ungaria. Cel puțin așa arată desfășurarea ulterioară a evenimentelor.

Cronicarul Grigore Ureche consemnează în Letopiseţul Ţării Moldovei:

„Și mulți din boierii cei mari au picatu și vitejii cei buni au pieritu și fu scârbă mare a toată țara și tuturor domnilor și crailor dimprejur, dacă auziră că au căzut moldovenii supt mâna păgânilor. Mai apoi, după ieșirea nepriietinilor și a vrăjmașilor din țară, dacă a strâns Ștefan vodă trupurile morților, movilă de cei morți au făcutu și pre urmă ș-au ziditu deasupra oasilor o biserică, unde trăiește și astăzi întru pomenirea sufletelor.”

Biserica-mausoleu de la Războieni, ridicată de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare în 1496 pentru pomenirea sufletelor celor căzuți în luptă, se înscrie între marile valori ale patrimoniului istoric şi artistic românesc. Ea nu se distinge prin proporţii sau monumentalitate, dar a dăinuit peste secole ca un simbol al spiritului de sacrificiu, dar și al dragostei de libertate, care a înnobilat întotdeauna poporul nostru. Aceste toponime: Războieni, Pârâul Alb, Valea Albă s-au păstrat din acele zile ca locuri înălbite de oase sfinte, care amintesc şi transmit peste secole drama voievodului şi a Moldovei.  

Surse: „Istoria Românilor”, Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu, Editura științifică și enciclopedică, București, 1976); „Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor”, George Marcu (coord.),Editura Meronia, Bucureşti, 2011

*** Din aceeași serie, puteți citi și:

O lumină nouă asupra Bătăliei de la Războieni (I)

Bătălia de la Războieni într-o lumină nouă (II)

- A pierde o bătălie nu înseamnă a pierde războiul (III)