Un fragment din lemnul Sfintei Cruci a ajuns în Parohia Straja II

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Un fragment din lemnul Sfintei Cruci a ajuns în Parohia Straja II

    • Un fragment al lemnului Sfintei Cruci binecuvântează Parohia Straja II
      Un fragment al lemnului Sfintei Cruci binecuvântează Parohia Straja II / Foto: arhiepiscopiasucevei.ro

      Un fragment al lemnului Sfintei Cruci binecuvântează Parohia Straja II / Foto: arhiepiscopiasucevei.ro

Un fragment din lemnul Sfintei Cruci a ajuns în Parohia Straja II din județul Suceava cu prilejul hramului Adormirii Maicii Domnului.

Sfântul odor a ajuns în țara noastră cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și prin mijlocirea Înaltpreasfințitului Părinte Ignatie, Mitropolit al Demetriadei. Delegația din Grecia, condusă de arhim. Nectarie Yfantidis, stareț al Mănăstirii Ano Xenia din Volos, și însoțită de arhim. Mihail Balan, exarh de zonă, și de pr. Ionel Constantin Maloș, protoiereu al Protopopiatului Rădăuți, a fost întâmpinată la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Straja I de mulțime de credincioși îmbrăcați în costum popular specific locului, dar și de un numeros sobor de preoți, slujitori ai sfintelor altare ale parohiilor din împrejurimi. Nu au lipsit reprezentanți ai oficialităților locale, între care domnul Mihai Juravle, primarul Comunei Straja.

La finalul slujbei, pr. Ioan Morar, de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Straja I, le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit la scrierea unei pagini luminoase din istoria acestor locuri, iar arhim. Nectarie Yfantidis le-a vorbit celor prezenți despre rolul și semnificația obiectului sfințit prin răstignirea Fiului întrupat al lui Dumnezeu.

După săvârșirea slujbei Acatistului Sfintei Cruci, racla cu un fragment din lemnul pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost purtată în procesiune spre Parohia Straja II, unde a fost oficiată o slujbă de mulțumire pentru binecuvântările și binefacerile pe care Preamilostivul Dumnezeu le-a revărsat asupra credincioșilor din această zonă.

Pr. Constantin Oprea, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și parohul Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, a prezentat evenimentele care vor încununa în acest an sărbătoarea celui de-al doilea hram.

Zilele de 29 și 30 septembrie sunt împodobite cu un program liturgic bogat, săvârșindu-se Slujba Acatistului Sfintei Cruci, Sfânta Liturghie, Taina Sfântului Maslu de obște și slujba de priveghere în cinstea hramului.

Duminică, 1 octombrie, la sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, va avea loc slujba de resfințire a demisolului bisericii, începând cu ora 8:30, urmând a fi săvârșită apoi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească pe un podium special amenajat în incinta lăcașului de cult. Slujba va fi săvârșită de către trei ierarhi ai Bisericii noastre: Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcop al Daciei Felix, Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-Vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Racla cu fragmentul din lemnul Sfintei Cruci va rămâne la biserica Parohiei Straja II, Protopopiatul Rădăuți, până în dimineața zilei de luni, 2 octombrie 2023, când va fi dusă înapoi în Grecia.

În aceste zile de bucurie, credincioșii din împrejurimi și nu numai sunt așteptați să se închine cu evlavie la o părticică din lemnul a ceea ce a reprezentat Altarul de jertfă al Mântuitorului, Crucea pe care Iisus Hristos a fost răstignit pe Golgota, și să treacă prin Sfântul Altar nou sfințit.

Citește despre: