Training catehetic în Protopopiatele Iași I și II

Arhiepiscopia Iaşilor

Training catehetic în Protopopiatele Iași I și II

    • Training catehetic în Protopopiatele Iași I și II
      foto arhivă

      foto arhivă

Miercuri, 23 mai 2018, în cadrul Protopopiatelor Iaşi I şi Iaşi II,  a avut loc o activitate comună de pregătire a preoţilor în ceea ce priveşte cateheza parohială. Întâlnirea a fost coordonată de pr. dr. Bogdan Racu, inspector eparhial pentru învăţământ şi cateheză al Arhiepiscopiei Iașilor în colaborare cu pr. Cristian Vasile şi pr. Vornicu Iulian, responsabili cu cateheza parohială în cadrul celor două protopopiate. 

Activitatea a venit în ajutorul preoţilor care desfăşoară programe catehetice în vederea realizării unor cateheze cât mai bine organizate şi accesibile tuturor categoriilor de vârstă şi a avut două părţi: una teoretică şi alta practică.

Partea teoretică a constat în prezentarea etapelor întocmirii unei cateheze, conştientizarea participanţilor cu privire la importanţa catehezei realizate după un plan bine pregătit şi folosirea metodelor moderne în prezentare, iar partea practică a constat în prezentarea unei cateheze demonstrative cu tema „Unitatea credinței și împărtășirea Sfântului Duh” alcătuită și susținută de cei doi responsabili.

Cursanţii au ascultat și cuvântul părintelui protopop Toma Gradinaciuc, prezent şi el la training, care a îndemnat pe cei prezenţi spre o lucrare mai susţinută în misiunea Bisericii. În cadrul întâlnirii au participat 17 preoți din cele două protopopiate, scopul acţiunii fiind acela de a veni în sprijinul clericilor oferindu-le metode de dezvoltare personală prin dobândirea de noi informaţii şi abilităţi practice necesare transmiterii învăţăturilor religioase către credincioşi.  (Pr. Cristian Vasile, responsabil cateheză)

Citește despre: