Ținând post, Sfântul Ilie a săvârșit minuni

Cuvinte duhovnicești

Ținând post, Sfântul Ilie a săvârșit minuni

    • Sfântul Proroc Ilie
      Ținând post, Sfântul Ilie a săvârșit minuni / Foto: Ștefan Cojocariu

      Ținând post, Sfântul Ilie a săvârșit minuni / Foto: Ștefan Cojocariu

Și a făcut Ilie ca, prin foamete, întreg poporul să postească, ca să îndrepte răutatea oamenilor, pricinuită de desfătare și de viață desfrânată.

Postul l-a făcut pe Ilie să vadă priveliște de taină. După ce timp de patruzeci de zile și-a curățit sufletul prin post, a fost învrednicit să vadă pe Domnul în peștera din muntele Horeb, atât cât e cu putință unui om să-L vadă (III Regi 19, 8-13).

Prin post a dat înapoi văduvei viu copilul și astfel prin post a fost puternic chiar față de moarte (III Regi 17, 22). O voce ieșită dintr-o gură, care a postit, a închis unui popor nelegiuit cerul trei ani și șase luni (III Regi 18, 1).

Și ca să moaie inima neîmblânzită a celor îndărătnici, a preferat să sufere și el ca și aceia. De aceea a și spus: „Viu este Domnul; nu va fi apă pe pământ decât numai atunci când voi spune eu” (III Regi 17, 1). Și a făcut Ilie ca, prin foamete, întreg poporul să postească, ca să îndrepte răutatea oamenilor, pricinuită de desfătare și de viață desfrânată.

(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, omilia I despre post, VI, în col. PSB, vol. 17, p. 351)