Arhimandritul Eusebiu Giannakakis

Arhimandritul Eusebiu Giannakakis

Arhimandritul Eusebiu Giannakakis

(a. 1995)

Părintele Eusebiu Giannakakis (1910-1995) s-a făcut remarcat în mod deosebit datorită celor 35 de ani de misiune la Spitalul „Hipocrat” din Atena, ca slujitor al Sfântului Altar şi duhovnic harismatic. Sub epitrahilul preacuviosului părinte, mii de bolnavi internaţi în acestă instituţie spitalicească, precum şi nenumăraţi credincioşi din afara acesteia, și-au schimbat viața și au renăscut duhovniceşte. A mângâiat, a povățuit, a slujit cu râvnă și a fost un trăitor desăvârșit al vieții în Hristos.

Trăia continuu prezenţa lui Dumnezeu în el şi se ruga neîncetat. Rugăciunea pentru el era deja o stare de fapt, o permanentă aţintire tainică a lui Dumnezeu. Cu grijă şi cu frică de Dumnezeu îşi ţinea mintea în priveghere duhovnicească. Câţi se apropiau de el, gustau roadele lucrării...

+  vezi mai mult

Părintele Eusebiu Giannakakis (1910-1995) s-a făcut remarcat în mod deosebit datorită celor 35 de ani de misiune la Spitalul „Hipocrat” din Atena, ca slujitor al Sfântului Altar şi duhovnic harismatic. Sub epitrahilul preacuviosului părinte, mii de bolnavi internaţi în acestă instituţie spitalicească, precum şi nenumăraţi credincioşi din afara acesteia, și-au schimbat viața și au renăscut duhovniceşte. A mângâiat, a povățuit, a slujit cu râvnă și a fost un trăitor desăvârșit al vieții în Hristos.

Trăia continuu prezenţa lui Dumnezeu în el şi se ruga neîncetat. Rugăciunea pentru el era deja o stare de fapt, o permanentă aţintire tainică a lui Dumnezeu. Cu grijă şi cu frică de Dumnezeu îşi ţinea mintea în priveghere duhovnicească. Câţi se apropiau de el, gustau roadele lucrării lui sfinte, simţeau lângă el harul şi căldura Sfântului Duh. A fost un mare luptător, un sârguincios al Împărăţiei. Era exemplu şi model de om cu viaţă în Hristos, deoarece trăia în el. Cuvios, fără răutate, integru, plăcut, smerit, plin de har şi înţelepciune. A adormit în pace pe 19 iunie 1995.

-  vezi mai puțin
  • Viața Arhimandritului Eusebiu Giannakakis

    Părintele Eusebiu Giannakakis (1910-1995) a fost un mare părinte duhovnicesc din Grecia. A slujit ca preot și duhovnic mai bine de 30 de ani la Spitalul Hipocrat din Atena, iar ultimii ani din viață ca duhovnic și îndrumător al obștii de maici de la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Egaleía.

Arhimandritul Placide Deseille

Părintele Placide Deseille a fost unul dintre cei mai importanți părinți duhovnici și teologi ortodocși francezi contemporani.