Sfânta Parascheva s-a născut în secolul al Xl-lea, în satul Epivat (astăzi Capul Kaliacra) din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara. Porivit tradiţiei, Sfânta Parascheva şi-a împărţit haine şi hrana cu săracii, deşi era mustrată de părinţii săi. După moartea acestora, Parascheva a renunţat la avere şi  s-a călugărit. În anul 1641, moaştele Cuvioasei fost primite în dar din partea Patriarhiei Ecumenice, de către domnitorul Vasile Lupu şi aşezate în Biserica „Trei Ierarhi” din Iaşi. Racla Sfintei Parascheva a fost mutată în Catedrala mitropolitană la sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1888, după ce au scăpat neatinse din incendiul de la Biserica “Trei Ierarhi”

O evlavie deosebită

De-a lungul timpului, Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a bucurat de o cinstire deosebită din partea credincioşilor veniţi să se închine moaştelor sale. În fiecare an, în preajma zilei de 14 octombrie, mulţimile de pelerini se îndreaptă cu speranţă spre Iaşi. Aşezându-se cuminţi în spatele gardurilor păzite de jandarmi, în speranţa că vor fi primii ce se vor închina la moaştele Cuvioasei, ei aşteaptă cu răbdare acest moment. Fiecare se roagă în taină pentru cele de folos. Pelerinii vin tocmai pentru că sunt convinşi că Sfânta, cum o numesc cu duioşie, le va împlini toate rugăciunile. Toţi ştiu că este făcătoare de minuni. "Marea evlavie a poporului dreptcredincios faţă de Sfânta Cuvioasă Parascheva se explică tocmai prin convingerea şi constatarea că ea este mult folositoare, dăruind ajutor, prin rugăciunile ei, tinerilor şi bătrânilor, fecioarelor şi mamelor, mănăstirilor  şi familiilor, bolnavilor şi săracilor. Puterea ei vine din sfinţenia şi din bunătatea ei, adică din iubirea ei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni", spune înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Sfânta ocrotitoare

Sfânta Cuvioasă Parascheva este cunoscută mai ales ca fiind ocrotitoarea Moldovei. Binefacerile ei se revarsă, de asemenea, şi asupra Ţării Româneşti şi Transilvaniei, unde zeci de biserici îi sunt închinate. Unele dintre ele sunt atestate înainte de 1641, când au fost aduse moaştele sale la Iaşi (de pildă, biserica din Tălmăcel şi cea din Răşinari, ambele din sec. al XIV-lea). Astfel, în Arhiepiscopia Bucureştilor, peste 33 de biserici au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, în Arhiepiscopia Târgoviştei, 18, în Episcopia Buzăului, 29, în Episcopia Dunării de Jos, 24, în Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, 4, în Arhiepiscopia Iaşilor, 35, în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, 5, în Episcopia Romanului, 22, în Arhiepiscopia Sibiului, 47, în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, 6, în Arhiepiscopia Timişoarei, 18, în Episcopia Caransebeşului, 5, în Mitropolia Basarabiei, 6.

Cinstirea Cuvioasei nu cunoaşte graniţe

Şi românii de peste hotare au o evlavie deosebită pentru Cuvioasa Parascheva. Episcopia Ortodoxă a românilor din Ungaria are la Gyula o biserică cu hramul „Sfânta Parascheva", construită în anul 1834. Românii din Malovişta (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franţa), Wakefield, Massachusetts (SUA) se adună, pentru rugăciune, în biserici al căror hram este Sfânta Parascheva.
Dar, după cum spune înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Daniel, „Sfânta Cuvioasă Parascheva adună, prin sfinţenia, bunătatea şi rugăciunile ei făcătoare de minuni, credincioşi din popoare diferite ca: greci, bulgari, sârbi, români ş.a. Sfinţii nu aparţin numai neamului lor, ci ei sunt ai lui Dumnezeu şi ai întregii umanităţi; ei ajută pe toţi oamenii, fiindcă Dumnezeu iubeşte pe toţi oamenii. În acest înţeles, se spune că la o mănăstire creştină ortodoxă din Iugoslavia a venit un musulman ca să se roage. Atunci, un ortodox l-a întrebat: - Cum de-ai venit să te rogi la un sfânt de-al nostru? Musulmanul a răspuns: -Nu este nici al vostru, nici al nostru, ci al lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, sfinţenia este iubire şi bunătate dumnezeiască fără graniţe, care se revarsă în lume prin legătura rugăciunii”. De aceea, este firesc ca la creştinii ortodocşi din Balcani să întâlnim o evlavie pentru Cuvioasa Parascheva şi, ca un rod al acesteia, lăcaşuri de cult dedicate ei. Astfel,în Grecia, Bulgaria şi Serbia sunt întâlnite numeroase biserici care au hramul „Sfânta Parascheva”.

"Frumuseţea Sfintei Parascheva de la laşi"

Pr. Dimos NICOLAU, de la biserica din Ptolemaida: „Dumnezeu m-a învrednicit să merg în România. Am venit cu un autocar de pelerini. Scopul era să vedem tot ce are mai de preţ România, dar mai mult să ne închinăm la moaştele Sfintei Parascheva. Ne-a impresionat întreaga călătorie pe care am făcui în România şi ne-a mulţumit în mod deosebit. Marea noastră surpriză şi satisfacţie a fost religiozitatea poporului. Ceea vom păstra în memorie cel mai mult este frumuseţea Sfintei Parascheva de la Iaşi. Ne-a învrednicit Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfintei Parascheva, să slujim în această biserică şi, după Sfânta Liturghie, ne-am închinat la sfintele ei moaşte. Noi, ca şi creştini ortodocşi din România, Grecia, Bulgaria, Serbia trebuie să rămânem uniţi pentru a vesti pe Hristos cel adevărat, pentru ca Ortodoxia să fie arătată lumii întregi şi pentru ca sfinţii Ortodoxiei să strălucească oriunde".

Cinstită de români încă din sec. XIV-X

Biserica „Sf. Parascheva" din Paris mai are si hramul Sf. Genoveva. Cu peste 250 de ani înainte ca moaştele Sf. Parascheva să fie aduse la noi în ţară, în comuna Răşinari din jud. Sibiu exista o biserică închinată ei. Este vorba de biserica din lemn ctitorită de Vlaicu Vodă în 1383, pe locul căreia s-a ridicat între 1725-1758 actuala biserică, de zid. A doua biserică veche cu hramul "Sf. Parascheva" este Catedrala episcopală din Roman. Ea exista deja în septembrie 1408, deoarece la această dată, voievodul Alexandru cel Bun a dăruit printr-o carte domnească două sate „Bisericii Sfânta Vineri, care-i în târgul Romanului, unde odihneşte sfânt-răposata maică cneaghina Anastasia". Aceasta era o biserică domnească, întrucât voievodul a ales-o drept loc de odihnă pentru mama sa. Deşi nu se ştie cu exactitate când a fost construită, se presupune că datează din timpul domniei tatălui lui Alexandru, Roman I (1391-1394), care a dat şi numele târgului. În 1415, Alexandru cel Bun a cerut gravilor Nichita şi Dobre pictarea acestei biserici, fie pentru că nu se făcuse încă această lucrare, fie pentru că din anumite motive trebuia refăcută.
 (Pr. Cezar Ţăbârnă şi Daniela Livadaru, Ziarul Lumina, 12 octombrie 2005)