Părintele a explicat un fragment din Evanghelie: şi umblă prin locuri fără de apă, căutându-şi odihnă şi neaflând (Luca 11: 24). Ce se înţelege aici prin locuri fară de apă? Sufletele oamenilor slabi, împătimiţi, care nu au virtuţi. Pentru diavol nu este interesant să ispitească şi să împingă spre păcat un astfel de om, pentru care a păcătui cu gândul, cu cuvântul şi cu lucrul este ceva obişnuit. Pe un astfel de om îl face să păcătuiască fără luptă, precum obişnuieşte să facă în lume. Până la urmă, hotărăşte să se reîntoarcă la acel din care ieşise, şi se întoarce. Atunci când plecase de la acesta, omul a simţit o uşurare în lupta cu patimile, de parcă patimile au încetat să-l mai tulbure. Şi iată că s-a lăsat purtat de împrăştiere, a încetat să se cerceteze cu atenţie şi a căzut în nepăsare. Anume în această stare îl găseşte diavolul, întorcându-se la el. Văzându-l că nu este pregătit de luptă, folosindu-se de nepăsarea acestuia, diavolul merge şi ia cu sine încă şapte duhuri, mai rele decât sine, şi intrând locuiesc acolo; şi se fac cele de pre urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi (Luca 11: 26). Pentru aceasta trebuie neîncetat să ne cercetăm pe noi înşine... Acest om, din cauza liniştirii patimilor, a făcut loc mândriei, care la timpul potrivit, până la urmă, l-a adus într-o stare atât de jalnică...

(Sfântul Varsanufie de la Optina, Filocalia de la Optina, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 78)