Sfânta Scriptură a influenţat profund lumea, fiind o neîntrecută carte de pietate, de îndrumare sufletească, de îndemn spre iubire de oameni şi de Dumnezeu, spre agonisirea păcii interioare şi a arvunei bucuriei veşnice.

Nici o vreme nu este piedică pentru citirea Scripturii sfinte

Sfântul Ioan le preciza tuturor că„nici o vreme nu este piedică pentru citirea dumnezeieştilor Scripturi; acest lucru poate fi săvârşit nu numai acasă, ci şi când mergem în piaţă, şi când călătorim, şi când ne aflăm în compania multora” (Omilii la Facere, XXXV, II). Deci, orice timp este potrivit pentru citirea dumnezeieştilor Scripturi: „că se poate citi Scriptura nu numai acasă, ci şi când mergem în piaţă şi când suntem în călătorie şi când suntem în adunare de lume şi când suntem prinşi de treburi, pentru ca, făcând tot ce depinde de noi, să dobândim iute şi îndrumător … Aşadar, vă rog, să nu neglijăm citirea dumnezeieştilor Scripturi, ci să le citim des, fie de cunoaştem înţelesul Scripturilor, fie de nu-l cunoaştem. Citirea continuă ne ajută să ţinem bine minte ce citim; adeseori ceea ce nu putem înţelege ce citim astăzi, vom putea dintr-o dată înţelege mâine, dacă revenim şi citim, pentru că bunul Dumnezeu ne luminează pe nevăzute mintea” (Omilii la Facere, XXXV, II).

Comentând de la amvon cartea Facerea, printre altele, Sfântul Ioan Gură de Aur, prezintă rezumativ felul în care creştinul trebuie a se apropia de paginile sfinţite de adierea Duhului Sfânt: „Când luăm, deci, în mâini Sfânta Scriptură, să ne încordăm mintea, să ne adunăm gândurile şi să alungăm din suflet orice gând lumesc. Aşa să citim Scripturile! Cu multă evlavie, cu multă luare aminte, ca să putem fi povăţuiţi de Sfântul Duh la înţelegerea celor ce sunt scrise şi să culegem mult folos din ele”. (Omilii la Facere, XXXV, I).

Pregătirea pentru citirea Sfintei Scripturi

Sfânta Scriptură, având origine divină, nu poate fi citită ca oricare altă carte. Ea impune o reculegere şi o pregătire specială, atât trupească cât şi sufletească. Sfântul Ioan insistă pe curăţirea spirituală şi menţionează:„Nu putem să dobândim un câştig mare din lectura Sfintei Scripturi dacă nu ne-am curăţit mai întâi sufletul” (Omilia 1, 3 la Ioan).

În concepţia patristică, de la cititorul Sfintei Scripturise cer o seamă de virtuţi pregătitoare: inima curată, conştiinţă trează, gând bun, liniştit, cinstit şi drept, lipsă de prejudecăţi, de viclenie şi de ambiţii deşarte. Inima curată şi cugetul bun, împăcat cu Dumnezeu şi cu semenii, străbate cerul şi ridică sufletul la vederea lui Dumnezeu, suprema fericire creştină (Matei 5, 8). 

Sf. Ioan nu cere doar simpla lectură a textului sacru, ci și aprofundarea acestuia

Sfântul Ioan nu cere credincioşilor o simplă lectură a textului interpretat de preot în biserică, ci o adevărată repetiţie şi o meditare continuă, cum procedează elevii cu lecţiile, pentru o temeinică însuşire a noilor cunoştinţe primite. Ritmul lecturii nu trebuie a fi precipitat sau torenţial, acesta nefiind un semn al hărniciei, ci al lenei şi al superficialităţii, căci se doreşte doar citirea cantitativă şi nu lectura meditativă. Ritmul precipitat al lecturii textelor sfinte îi întunecă frumuseţea şi îi închide cărările înţelegerii ei aprofundate. La citirea ei e bine să participe întreaga familie. Îndată ce v-aţi întors acasă, subliniază Sfântul Ioan, trebuie să luaţi Sfânta Scriptură şi, cu soţia şi copiii, repetaţi împreună învăţăturile care v-au fost date (Omilii la Matei, V, 1). Prima treaptă a aprofundării Sfintei Scripturi va consta în citirea ei zilnică.  Zăbava atentă şi stăruitoare asupra paginilor Scripturii, lectura făcută zi de zi după un program, fie el şi minimal, adus la îndeplinire cu stricteţe şi cu respect faţă de Biblie şi faţă de tine însuţi, este calea cea dintâi şi cea mai simplă care duce la familiarizarea cu textele inspirate. De aici, bunul creştin se cade să urce mai sus, pe treptele cunoaşterii, ca să depăşească cunoaşterea după literă, pentru a nu pierde tocmai esenţialul ei.

Dacă sfintele cărţi nu sunt citite aşa cum se cuvine, cu toată înălţimea adevărurilor pe care le cuprind, această frumoasă zăbavă în loc să ducă la ridicare şi îndreptare morală, duce la cădere. Sfântul Ioan, care citea de trei ori pe săptămână Noul Testament, leagă folosul citirii de practicarea virtuţii. „Citind Sfânta Scriptură, precizează el, fără să ne desăvârşim cunoştinţele religioase, şi fără să ne îndreptăm felul de viaţă, truda aceasta nu este numai inutilă, dar chiar vătămătoare” (Omilia LXVI la Ioan). Sfânta Scriptură este înţeleasă cu atât mai bine şi mai profund, cu cât prin despătimire şi dobândirea virtuţilor, în duh de smerenie şi de rugăciune, credinciosul intră într-o intensă colaborare cu dumnezeiescul har, deschizându-şi mintea şi