Dacă soţia vrea ca soţul să facă fapte bărbăteşti, ea trebuie să acţioneze nu prin constrângere, ci prin stimulare, să nu-i submineze respectul de sine, ci, dimpotrivă, să-l întărească: „Ştiu că poţi, cred în tine” şi aşa mai departe. Şi, bineînţeles, soţia trebuie să primească cu recunoştinţă tot ce face soţul pentru familie şi pentru ea personal (chiar dacă face foarte puţin).

Treaba este că bărbatul are din fire un ego foarte puternic, el are în toate privinţele o părere proprie, rareori cere sfat, se străduie să înţeleagă totul cu mintea proprie. Această calitate îi trebuie pentru a lua decizii, căci trebuie să fie cap de familie (deşi uneori fermitatea bărbatului devine banală încăpăţânare).

Aşa este natura bărbatului. Pentru a-l determina să facă ceva trebuie acţionat nu prin presiune, ci printr-o motivaţie pozitivă. El trebuie să ştie că gestul lui va fi apreciat, că soţia îi va fi recunoscătoare, că îl va aprecia ca bărbat.

Multe femei nu îşi dau seama de acest lucru şi prin pretenţiile lor exagerate faţă de bărbat îşi distrug singure căsnicia.

(Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, p. 89)