Sfântul Sava cel Sfințit ‒ drumul spre sfințenie
Când a fost trimis la Constantinopol pentru îndreptările bisericeşti, împăratul a văzut un înger de lumină înaintea sfântului şi a cunoscut că este omul lui Dumnezeu. Cu ată ocazie, sfântul a prorocit că unul ce se sculase asupra creştinilor se va arde cu foc, iar pe o femeie cu scurgere de sânge şi pe o fecioară îndrăcită le-a tămăduit. După cinci ani de secetă şi foamete în Palestina, pentru rugăciunile sfântului, Domnul a adus ploaie, încât toate lacurile Sfintei Cetăţi s-au umplut cu apă.
Sfântul Sava, originar din părțile Capadociei, a luat chipul îngeresc de la 8 ani. Biruind lăcomia pântecelui și ademenirile unchilor de a se însura, copilul creștea în mănăstire din putere în putere. Odată, pe când unul dintre frați și-a uitat hainele puse la uscat în cuptor, a intrat să le aducă și a ieșit nevătămat din flăcări. La 18 ani a cerut binecuvântare să meargă la Ierusalim, în pustie, iar Domnul i-a poruncit în vis egumenului să îi dea drumul.
Ajungând la Eftimie cel Mare, Sfântul Sava a primit prorocire că va ajunge propovăduitorul pustnicilor din Palestina. Diavolul, vrând să-l împiedice, i-a scos în cale pe părinții lui care îl sileau cu lacrimi să părăsească viața monahală și să se facă ostaș, dar Fericitul nu s-a lăsat. Pe când avea 30 de ani, i-a cerut egumenului să îl lase să se închidă într-o peșteră, postind aspru și împletind coșnițe din finic.
Marele Eftimie l-a luat apoi cu sine la ostenelile pustnicești, numindu-l tânăr-bătrân, pentru măsura sa. Bând dintr-un izvor de apă vie pentru care marele Eftimie se rugase să iasă din pământ, tânărul a primit puterea dumnezeiască de a răbda apoi de sete prin pustie. După mutarea marelui Eftimie la Domnul, Sfântul Sava s-a dus în pustia Iordanului și s-a sălășluit singur, războindu-se cu diavolul ce luase chip de fiare.
Apoi, monahul Antim a venit şi a început a vieţui cu Sfântul Sava, agarenii năvălind să îi omoare, dar cu rugăciunile celor doi, pământul s-a deschis şi i-a înghiţit pe agareni. Sfântului Sava i s-a arătat apoi îngerul Domnului, indicându-i o altă peşteră unde să meargă să se nevoiască, astfel că sfântul a mers acolo, Domnul trimiţându-i hrană prin oameni barbari. După o vreme, Domnul l-a făcut povăţuitor al multor suflete, ucenicii zidindu-şi chilii în jurul peşterii lui.
Cuviosul, văzând cum se face lavra, a zidit o biserică mare, dar din smerenie nu voia să primească hirotonia, nici el, nici vreunul dintre fraţi. Într-o noapte, i s-a arătat un stâlp de foc şi, mergând acolo apoi, a descoperit o peşteră în chip de biserică, nefăcută de mână omenească, astfel că se adunau acolo la cântări. Răzvrătindu-se unii fraţi din lavră că sfântul nu primeşte hitoronia şi nici pe fraţi nu îi lasă, patriarhul l-a chemat pe sfânt şi l-a hirotonit.
Într-un an, vrând sfântul să petreacă marele post de unul singur, a văzut o insulă şi pe când se îndrepta acolo, prin zavistia diavolului, a căzut într-o groapă din care ieşea foc şi a fost ars. A bolit mult până când a primit ajutor dumnezeiesc şi s-a vindecat, având putere asupra duhurilor necurate. Izgonind, aşadar, diavolii din muntele Castelin, a început a zidi şi acolo chilii. După o vreme, Sfântul Sava dimpreună cu Sfântul Teodosie au fost puşi arhimandriţi peste toate lavrele şi obştile din jurul Sfintei Cetăţi, Sfântul Teodosie îngrijindu-se de obşti, iar Sfântul Sava de cei ce vieţuiau în pustie.
Răzvrătindu-se o parte dintre fraţii ce vieţuiau în lavra Sfântului Sava, ocărându-l şi distrugându-i chilia, au plecat din lavră şi trăiau strâmtoraţi, iar Sfântul, milostivindu-se de ei, s-a dus în urma lor şi le-a făcut altă lavră şi le-a dat povăţuitor. Rând pe rând, ucenii lui se sfinţeau, precum rădăcina sfântă era. Multe minuni şi vedenii s-au petrecut, căci Sfântul ştia când unul dintre ucenicii lui s-a mutat la Domnul sau când altul nu şi-a făcut ascultarea. Cu rugăciunea lui s-a prefăcut oţetul în vin, iar cei ce beau din el se vindecau de boli.
Când a fost trimis la Constantinopol pentru îndreptările bisericeşti, împăratul a văzut un înger de lumină înaintea sfântului şi a cunoscut că este omul lui Dumnezeu. Cu ată ocazie, sfântul a prorocit că unul ce se sculase asupra creştinilor se va arde cu foc, iar pe o femeie cu scurgere de sânge şi pe o fecioară îndrăcită le-a tămăduit. După cinci ani de secetă şi foamete în Palestina, pentru rugăciunile sfântului, Domnul a adus ploaie, încât toate lacurile Sfintei Cetăţi s-au umplut cu apă.
Cunoscându-şi de dinainte, prin vedenie, mutarea sa la Domnul, şi-a luat rămas bun de la ucenici şi, nemâncând nimic patru zile şi nici nevorbind, şi-a dat sufletul în mâna Domnului, pe când avea 94 de ani. Trupul său a fost înmormântat în locul în care i se arătase stâlpul cel de foc.
După aducerea moaştelor în lavra sa, Sfântul a lăsat un finic în curtea mănăstirii, ca „leac” pentru femeile care nu reuşescă să rămână însărcinate.
De ce Hristos este numit „Mire”?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro