Sfântul Nicolae – model de dăruire

Creşterea copiilor

Sfântul Nicolae – model de dăruire

    • Sfântul Nicolae – model de dăruire
      Foto: Tudorel Rusu

      Foto: Tudorel Rusu

Pentru mine, această zi minunată nu este doar despre a primi daruri, ci și despre a dărui. Consider că această zi importantă pentru creștini poate aduce o rază de lumină, speranță, bucurie și fericire în viața multor creștini.

Duminica, împreună cu familia mea particip la Sfânta Liturghie și adesea mă gândesc la lucrurile discutate la ora de Religie despre frumoșii sfinți pictați pe pereții bisericii. Uitându-mă la ei, sufletul mi se umple de bucurie la vederea mulțimii de sfinți care își așteaptă în tăcere rândul pentru a fi sărbătoriți.

Mai este puțin și se apropie perioada sărbătorilor de iarnă, sărbători care cuprind și ziua Sfântului Nicolae. În fiecare an, aștept cu nerăbdare luna decembrie, o lună încărcată cu sărbători religioase, cu emoții spirituale și plină de bucuria de a dărui și de a primi.

Uitându-mă la chipul Sfântului Nicolae care este zugrăvit deasupra locului unde stau în biserică la slujbă, mi se pare că ar vrea să îmi spună ceva.

- Teodor, mă uit adesea la tine când participi la sfintele slujbe.

- Sfinte Nicolae, este o binecuvântare să pot vorbi cu dumneavoastră. Am atâtea lucruri să vă spun. De la părinți am aflat multe lucruri importante despre ziua de 6 decembrie, zi în care sunteți sărbătorit de toți creștinii și cunosc multe moduri de cinstire a dumneavoastră. Am vizitat în pelerinajele făcute cu familia mea multe biserici și mănăstiri din țara noastră frumoasă, care purtau hramul sfinției voastre și cunosc multe persoane care vă poartă cu cinste numele.

- Teodor, știi multe lucruri importante despre ziua mea, spune-mi însă, ce semnifică pentru tine această zi în care creștinii mă cinstesc? Sunt importante pentru tine darurile primite în această zi?

- Ei bine, pentru mine această zi minunată nu este doar despre a primi daruri, ci și despre a dărui. În fiecare an, cel puțin de când eu îmi pot aminti, înainte de această zi, eu împreună cu sora mea, Andreea,  mergem cu părinții la cumpărături pentru a pregăti mici daruri pentru copiii care au nevoie de ajutorul celor din jur. Bucuria celor care primesc darurile, fericirea de pe chipul și din sufletul lor, nu poate fi asemănată cu nimic. Poveștile de viață a celor care primesc daruri în sfântă zi, în numele Sfântului Nicolae, ne încălzesc mereu sufletele, ne dau speranța că atunci când vor putea la rândul lor, vor fi și ei pentru ceilalți o rază de lumină, un licăr de speranță, un „Sfânt Nicolae” pe care l-au așteptat și ei și care nu i-a dezamăgit niciodată.

Așadar, consider că această zi importantă pentru creștini, poate aduce o rază de lumină, speranță, bucurie și fericire în viața multor creștini.

- Teodor, cum te gândești să petreci tu ziua de 6 decembrie, ziua în care toți creștinii mă sărbătoresc?

- Deoarece la școală merg după amiază, în această zi sfântă, voi merge la Sfânta Liturghie la biserica din cartier. Mă voi spovedi cu o seară înainte și voi dori să mă împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Apoi, voi merge la școală și mă voi bucura împreună cu colegii despre tot ceea ce ei vor povesti că au primit de la Bunul și Milostivul Sfânt Nicolae.

- Teodor, ești un copil frumos la suflet, care poate împărtăși și celorlalți bucuria acestei zile importante!

- Părinte Ierarh Nicolae, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Amin!

*Eseu scris de Teodor, participant la Concursul de eseuri „De vorbă cu Sfântul Nicolae”, desfășurat de portalul doxologia.ro, în colaborare cu Librăria Doxologia și cu Editura Doxologia în perioada 20 noiembrie - 30 noiembrie 2021, și s-a adresat copiilor cu vârsta între 7 și 12 ani.

Îți mai recomandăm și: Sfântul Nicolae – bucuria sufletului meu

Citește despre: