Sfântul Grigorie vindecă un doctor aflat pe moarte și pe soția acestuia, grav bolnavă

Minuni - Vindecări - Vedenii

Sfântul Grigorie vindecă un doctor aflat pe moarte și pe soția acestuia, grav bolnavă

    • Sfântul Grigorie vindecă un doctor aflat pe moarte și pe soția acestuia, grav bolnavă
      Sfântul Grigorie vindecă un doctor aflat pe moarte și pe soția acestuia, grav bolnavă

      Sfântul Grigorie vindecă un doctor aflat pe moarte și pe soția acestuia, grav bolnavă

Într-un vis, fiica doctorului bolnav a văzut pe sfântul în încăpătoarea lor casă. Ea a îngenuncheat înaintea lui și l-a rugat stăruitor să-i tămăduiască tatăl. Sfântul Arhiepiscop Grigorie a fost foarte binevoitor cu ea și i-a ascultat cererea. 

Slăvitul doctor al sufletelor și trupurilor, Grigorie, a tămăduit și un doctor bolnav. Acesta zăcea la pat de multă vreme, suferind de mai multe boli, astfel că a început să aibă răni pe tot trupul (decubitus ulcers). Această complicație nedorită, care nimicește treptat țesuturile, face să apară viermi în răni.

Lucrurile au mers și mai rău atunci când atât soția, cât și copiii doctorului s-au îmbolnăvit. Astfel, casa nu mai era doar locuința doctorului, ci încă și spital. Dar iubitul și dumnezeiescul nostru sfânt a venit să cerceteze această casă atât de greu lovită. Cum anume s-a întâmplat aceasta?

Într-un vis, fiica doctorului bolnav a văzut pe sfântul în încăpătoarea lor casă. Ea a îngenuncheat înaintea lui și l-a rugat stăruitor să-i tămăduiască tatăl. Sfântul Arhiepiscop Grigorie a fost foarte binevoitor cu ea și i-a ascultat cererea. Mai apoi, ea a văzut cum ierarhul a poruncit unui irodiacon să aducă ligheanul de apă folosit la spălarea mâinilor sale după dumnezeieștile slujbe. Atunci, irodiaconul a adus ligheanul plin cu apă binecuvântată. Apoi, sfântul a poruncit diaconului să spele mâinile și picioarele bolnavului, iar diaconul a făcut îndată așa. Îndată ce bolnavul a fost spălat, și-a recăpătat sănătatea. 

Cu mare uimire fiica sa a văzut totul. Atunci, ea s-a gândit să mai ceară ceva Sfântului Grigorie, dar de data aceasta pentru mama sa. Însă i s-a părut că aude un glas de sus care zicea: „Este de ajuns acum. Curând și ea va fi bine”.

Sculându-se din somn, fiica a povestit visul părinților ei. Atunci, tatăl său a poruncit să fie dus la baie. Ajuns acolo, el și-a spălat rănile cu puroi și viermi, apoi s-a dus la mormântul sfântului unde s-a rugat și a plâns.

După două zile, a simțit un junghi în pântece, după care a izbutit să dea afară fecalele pe care nu le putuse elimina din pricina unei constipații. A hotărât să se întoarcă acasă, unde a simțit un alt junghi, dar mult mai tare. Apoi a devenit foarte slăbit și s-a deshidratat de la diaree, ceea ce i-a făcut pe ceilalți doctori să se teamă pentru viața sa.

După mai multe zile de deznădejde, a eliminat toate materiile stricate din trup. Aceasta s-a întâmplat uimitor și inexplicabil numai prin simpla spălare a mâinilor și picioarelor. Curând, a biruit boala și și-a recăpătat puterile. A fost chiar în stare să urce din nou pe cal, mergând călare prin toată cetatea la casele celor bolnavi și tămăduindu-i pe mulți.

Totuși, pe soția sa nu o putea tămădui. Curând a început a deznădăjdui că va scăpa cu viață. Însă doctorul tuturor, Sfântul Grigorie, nu și-a uitat făgăduința, ci a tămăduit-o curând după aceea.

(Viaţa şi nevoinţele celui între sfinţi părintelui nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Thessalonicului, traducere de Constantin Făgeţan, Editura Egumenița, București, 2006, pp. 124-125)