Părinte, atunci când undeva de obicei nu există disciplină, se va putea face față într-o situație grea?

Atunci când, de pildă, se întâmplă un incendiu, nu face fiecare ce-i trece prin cap, ci așteaptă ordin. Cel care are răspunderea, observă și spune ce tre­buie să se facă. Altfel se poate pricinui panică și, în loc să stingă focul, îl întețesc mai mult.

Odată mă în­torceam în Sfântul Munte. Când am ajuns între Mă­năstirile Vatopedu și Pantocrator, a început să sufle crivățul și s-a iscat o furtună. Căpitanul a îndrep­tat corabia contra valurilor, pentru că altfel ne-am fi scufundat. Unul din Ierissos (o localitate de lângă Sfântul Munte), un fricos care nu știa nimic despre mare și corabie – avea catâri – a început să strige: „Ce faci? O să ne îneci! Nu vedeți? O să ne ducă la Kavala”. Atunci s-au ridicat și cei­lalți și au năpădit asupra căpitanului. „Lăsați-mă”, spunea sărmanul, „eu îmi cunosc meseria mea”. Din fericire unul din călători era marinar și i-a liniștit: „Lăsați-l! Știe ce face. Așa cum merge, taie valurile”. Dacă n-ar fi fost acela, s-ar fi înecat corabia, căci ceilalți nu-l lăsau pe căpitan să-și facă treaba lui.

Vezi, unul care era fricos a pricinuit panică stârnindu-i pe toți din corabie și s-ar fi putut scufunda. Pentru aceste cazuri întotdeauna există un al doi­lea timonier care, dacă primul este amețit, va lua el timona.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 240-241)