Sărbătoarea Sfintei Parascheva - 2010

Știri

Sărbătoarea Sfintei Parascheva - 2010

    • Sărbătoarea Sfintei Parascheva - 2010
      Sărbătoarea Sfintei Parascheva - 2010

      Sărbătoarea Sfintei Parascheva - 2010

Astăzi, 5 octombrie 2010, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a organizat în Sala “Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial Iași o conferință de presă în care s-au prezentat evenimentele prilejuite de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Citiți programul detaliat al acestor evenimente.

Sărbătoarea Sfintei Parascheva - 2010



Ca în fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este un prilej de apropiere și de mărturisire comună pentru credincioși din țară și din străinătate, care vin la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva și ale altor sfinți ai Bisericii Ortodoxe.

Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaștele Sfintei Parascheva se vor putea închina și la moaștele Sfântului Maxim Mărturisitorul care vor fi aduse de la Mănăstirea “Sf. Pavel“ din Muntele Athos.

La evenimentele organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei în perioada 9-17 octombrie 2010, presa va avea acces pe baza legitimațiilor de serviciu. În data de 14 octombrie 2010, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe esplanada din fața Catedralei Mitropolitane, pe o scenă special amenajată.

Vă oferim, atașat acestui comunicat, programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva și anunțăm, și pe această cale, instituțiile de presă că, pe această temă, va avea loc o conferință de presă în data de 5 octombrie 2010, la ora 13.30, în Sala “Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial Iași. (Biroul de Presă al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei)


***



Programul hramului "Sf. Cuvioasa Parascheva" de la Iași

(9 - 17 octombrie 2010)





Sâmbătă, 09 octombrie :



· Orele 22.25 - Sosirea delegației din Grecia cu moaștele Sf. Maxim Mărturisitorul (Aeroportul Iași).



Duminică, 10 octombrie :



· Orele 06.30 - Procesiune a moaștelor Sf. Cuv. Parascheva, înconjurul Catedralei prin Bulevardul „Ștefan cel Mare și Sfânt“ și depunerea lor pe platoul din fața Catedralei pentru închinare.

· Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

· Orele 19.00-20.30 - Pelerinajul Calea Sfinților - Scoaterea în procesiune a moaștelor Sf. Cuv. Parascheva, deplasare prin oraș (Str. Sf. Andrei, Str. Palat, Bis. Sf. Nicolae Domnesc - întâlnire la Biserica Sf. Nicolae Domnesc cu moaștele Sf. Maxim Mărturisitorul, B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt) și depunerea lor pe esplanada din fața Catedralei mitropolitane pentru închinare.



Luni, 11 octombrie :



* Orele 08.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).



Marți, 12 octombrie :



* Orele 07.30-11.30: Miezonoptica, Utrenia și Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
* Orele 11.30-12.00: Slujbă de pomenire pentru Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist (în Catedrala Mitropolitană).

· Orele 12.00-13.00: Moment de evocare a personalității Mitropolitului Teoctist al Moldovei și Sucevei (în Sala “Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iași) care cuprinde:

1. Proiectarea unui film despre activitatea Patriarhului Teoctist ca Mitropolit (și locțiitor de Mitropolit) al Moldovei și Sucevei

2. Lansarea volumului Urme în eternitate - Mitropolitul Teoctist al Moldovei și Sucevei, publicat la Editura DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

3. Vizitarea expoziției de cărți tipărite în perioada păstoririi Patriarhului Teoctist în Moldova (vor fi expuse și imagini cu bisericile construite sau restaurate în această perioadă)

* Orele 18.00 - Lansarea, la Centrul Cultural Francez din Iași, a lucrării Dicționar bilingv de termeni religioși ortodocși, publicată la Editura DOXOLOGIA (în două volume: român-francez și francez-român), autor Lect. Dr. Felicia Dumas. Manifestarea este organizată în cadrul unui parteneriat cultural încheiat între Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și Centrul Cultural Francez.

· Orele 21.00-01.00 - Slujba de priveghere în cinstea sărbătorii Aducerii moaștelor Sf. Ap. Andrei la Iași (Vecernia, Litia și Utrenia) – în Catedrala Mitropolitană.



Miercuri, 13 octombrie :



* Orele 07.00-11.00 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ceasurile și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
* Orele 17.00 – Inaugurarea Librăriei DOXOLOGIA a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (Bld. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 14, Iași).
* Orele 18.00-19.30 - Concursul coral Tineri lăudați pe Domnul, ediția a VII-a (în Catedrala Mitropolitană).
* Orele 21.00-03.00 - Slujba de priveghere a sărbătorii Sfintei Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie - în Catedrala Mitropolitană).



Joi, 14 octombrie :



* Orele 07.00 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva și Ceasurile (în Catedrala Mitropolitană).
* Orele 09.00-13.00 – Sfânta Liturghie (pe podiumul de lângă Catedrala Mitropolitană).
* Orele 18.30 – Deschiderea Simpozionului organizat de către Complexul Muzeal Național Moldova Iași, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, la Muzeul Unirii din Iași, intitulat Monumentul - Tradiție și viitor, Ediția a XII-a. Simpozionul va avea o secțiune dedicată bisericilor și mănăstirilor fortificate din Moldova și în special Mănăstirii Golia (anul acesta se împlinesc 350 de ani de la sfințirea bisericii Mănăstirii Golia).
* Orele 18.30-22.00 – Slujba de Priveghere a Sfântului Maxim Mărturisitorul (Vecernia, Litia și Utrenia) – în Catedrala Mitropolitană.



Vineri, 15 octombrie :



* Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
* Orele 10.00 – Deschiderea Simpozionului Internațional Anul omagial al Crezului Ortodox și al Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae“ din Iași (în Sala “Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iași).
* Orele 16.00-18.00 – Ceasul al IX-lea, Vecernia și Paraclisul Sf. Cuv. Parascheva.
* Orele 19.00 - Lansarea lucrării Sfântul Maxim Mărturisitorul - Mediator între Răsărit și Apus, publicată la Editura DOXOLOGIA, autor Jean Claude Larchet. Lansarea se va face în Aula Mihai Eminescu a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, urmată de o conferință susținută de autor cu tema: Actualitatea teologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul.



Sâmbătă, 16 octombrie :



Manifestări dedicate împlinirii a 20 de ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Paisie Olaru de la Mănăstirea Sihăstria

· Orele 8.00-10.00 – Sfânta Liturghie arhierească (în biserica mare a Mănăstirii Sihăstria)

· Orele 10.00-10.30 – Trisaghion pentru Părintele Paisie Olaru (la cimitir)

· Orele 10.30 -13.30 – Simpozion dedicat Părintelui Paisie Olaru (în demisolul bisericii mari a Mănăstirii Sihăstria)





Duminică, 17 octombrie :



· Orele 08.30-12.30 – Resfințirea bisericii Mănăstirii Golia, urmată de Sfânta Liturghie arhierească.

· Orele 17.00 - Sfințirea locului pe care se va ridica biserica parohială „Sf. Maxim Mărturisitorul“ din cartierul Munteni-Copou (municipiul Iași).

 

***

Sfântul Maxim Mărturisitorul a apărat Ortodoxia de erezia monoteliților


Sfântul Maxim s-a născut în Constantinopol, din părinți dreptcredincioși, de neam ales. A studiat filosofia și teologia. Împăratul Heraclie (610-641) l-a făcut sfetnic. Când a apărut erezia monotelită, a celor ce mărturisesc că este numai o voință în Mântuitorul Iisus Hristos, și văzându-l chiar pe împărat căzut în erezie, Sfântul Maxim a intrat în Mănăstirea Chrysopolis. După câțiva ani a fost ales stareț. Văzând tulburarea din Biserică din cauza monoteliților, Sfântul Maxim s-a dus la Roma, deoarece Ierusalimul era ocupat de arabi. În drum a trecut și pe la episcopii din Africa, din cetățile din calea lui, și îi întărea în credință, iar celor de departe le trimitea scrisori despre dreapta credință, îndemnându-i să se păzească de erezie. Din porunca împăratului, Cuviosul Maxim a fost prins în Roma, cu ucenicul său Anastasie, și amândoi au fost duși la Constantinopol. Supus la multe chinuri Sfântul Maxim a trecut la Domnul în 662, în cetatea Shimara, pe coasta răsăriteană a Mării Negre, unde fusese întemnițat, având vârsta de optzeci și doi de ani. La mormântul lui s-au văzut trei făclii, ca un semn că a fost un om bineplăcut Preasfintei Treimi.

Mâna dreapta a Sfântului spre închinare la Iași

Din moaștele Sfântului Maxim Mărturisitorul se păstrează o parte din mâna dreaptă, cea pe care împăratul Constans a poruncit să-i fie tăiată în anul 662, în Constantinopol. Nu se știe când acest odor de mare preț a ajuns în Athos, deoarece cea mai mare parte din arhivele Mănăstirii Sfântul Pavel s-a pierdut în 1307, când catalanii au pustiit Sfântul Munte, și apoi în cumplitul incendiu care a distrus sfântul lăcaș în 1902. Este posibil ca acest odor de mare preț să fi fost adus din Constantinopol în secolul al XI-lea de ctitorul mănăstirii, Sfântul Pavel Xiropotamitul. O altă posibilitate, care nu trebuie exclusă, este că mâna Sfântului Maxim a fost dăruită mănăstirii de prințesa Maro, fiica craiului Serbiei, Gheorghe Brancovici.
Mâna dreaptă a Sfântului Maxim Mărturisitorul va fi adusă spre închinare de la Mănăstirea „Sfântul Pavel“ din Muntele Athos la Iași, pe 9 octombrie 2010, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
De la Sfântul Maxim Mărturisitorul ne-au rămas remarcabile opere teologice Întrebări lui Talasie, Ambigua, Liber Asceticus, Capita de Caritate, Mistagogia, Comentarii la Psalmul 59, la Rugăciunea Domnească, Viața ascetică (una dintre cele mai frumoase opere despre viața și regulile monastice).