Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
✝)
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
Începând a se lumina de ziuă, în ziua de douăzeci și șase a lunii octombrie, au intrat ostașii în temniță și, aflându-l pe Sfântul Dimitrie stând la rugăciune, l-au împuns pe el cu sulițele.
Viața și minunile Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
Dimitrie, un tânăr credincios și cu o educație aleasă, a fost guvernator al Tesalonicului. Pentru că L-a mărturisit pe Hristos și pe mulți i-a întors la credință, mai întâi a fost întemnițat, iar mai apoi ucis cu sulițele, la porunca împăratului Maximian. Trupul Sfântului Dimitrie a fost îngropat cu cinste de către creștini și, după un timp, din mormântul său au început să curgă picături de mir frumos mirositor, prin care s-au săvârșit multe...
Calendar ortodox30 Octombrie
Rugăciuni zilnice
- Rugăciunile dimineții
- Rugăciunile serii
- Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
- Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos
- Canonul de rugăciune către îngerul păzitor al vieții omului
- Rugăciune la începerea lucrului
- Psaltirea
- Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
- Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae
- Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului
- Rugăciune de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu
Rugăciuni către sfinții zilei
- Troparul Sfântului Apostol Cleopa
- Troparul Sfinților Mucenici Zenovie Episcopul și sora sa, Zenovia
- Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Zenovie, Episcopul Ciliciei şi al Sfintei Muceniţe Zenovia, sora sa
- Condacul Sfântului Apostol Cleopa
- Acatistul Sfinților Mucenici Zenovie Episcopul și sora sa, Zenovia
- Cântare de laudă la Sfântul Milutin, Ţarul sârbilor
- Paraclisul Sfântului Apostol Cleopa
- Paraclisul Sfinților Mucenici Zenovie Episcopul și sora sa, Zenovia
- Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Zenovie, Episcopul Ciliciei şi către Sfânta Muceniţă Zenovia, sora sa
- Slujba Sfântului Zenovie
- Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Zenovie, Episcopul Ciliciei şi al Sfintei Muceniţe Zenovia, sora sa
- (Video) Troparul Sfântului Apostol Cleopa
- (Video) Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Zenovie, Episcopul Ciliciei, și al Sfintei Mucenițe Zenovia, sora sa
Rugăciuni și acatiste
- Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa”
- Acatist către Maica Domnului, pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul Nesecat”
- Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli
- Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei
- Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou
- Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina
- Acatistul Sfântului Ioan Rusul
- Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului
- Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina
- Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, izbăvitorul de vrăji, blesteme și de toată lucrarea diavolească
