Somnul ajută la scăderea în greutate în caz de obezitate

Social

Somnul ajută la scăderea în greutate în caz de obezitate

Un studiu american publicat recent arată că persoanele care vor să piardă în greutate ar trebui să se gândească şi la un regim de somn adecvat. Oamenii de ştiinţă au descoperit că şansele de a ajunge la greutatea dorită sunt de două ori mai mari dacă somnul de noapte durează între şase şi opt ore. Se recomandă, de asemenea, şi un regim de viaţă activ, scăderea nivelului stresului şi a poftei de mâncare nesănătoasă. Studiul s-a desfăşurat pe 500 de adulţi, cu vârsta medie de 55 de ani, toţi suferind de obezitate. În cadrul cercetării, ei au participat la 22 de şedinţe de consiliere, au mâncat alimente cu ceva mai puţine calorii şi au practicat exerciţii fizice cel puţin trei ore pe săptămână. Au mai ţinut un jurnal, în care au notat cât dormeau şi date despre nivelul stresului. După şase luni, 60% dintre participanţi au pierdut cel puţin cinci kg. Cercetătorii au mai arătat că persoanele care ţin regim alimentar au mai multe şanse de reuşită dacă dorm între şase şi opt ore pe noapte. Aproape trei sferturi dintre participanţii la studiu care au avut şi niveluri scăzute de stres şi au dormit între şase şi opt ore pe noapte au avut şanse mai mari să slăbească cu cinci kg.