Cunoscută încă din antichitate, ca plantă alimentară, medicinală şi textilă, urzica a fost utilizată la toate popoarele Europei, inclusiv de vechii greci, latini şi geto-daci. Din acea perioadă, urzica era cunoscută sub denumirea de „buruiana lui Mart“, fiind asemuită cu Marte, zeul războiului, datorită proprietăţilor agresive ale perişorilor urzicanţi de pe frunze şi tulpini.

Considerată ca o plantă sacră, urzica vie se consumă pe toată durata Postului Mare, în mod obligatoriu în ziua Dochiei, în săptămâna Patimilor şi în Sâmbăta Paştelui. Mult timp s-a crezut că urzica poate să apere de trăznet şi, de aceea, se purta la gât, ca amuletă protectoare, într-o bucată de pânză, în ziua de Sfântul Gheorghe sau pe vreme de furtună. Tot la Sfântul Gheorghe se practica urzicatul, cu convingerea că cel sorcovit cu urzici va fi sprinten, iute, harnic şi îndemânatic la lucru în decursul întregului an. Între Sfântul Gheorghe şi Armindeni se practica bătaia corpului cu urzici, aplicate, în special, persoanelor suferinde de reumatism şi copiilor anemici, cu semne de rahitism. Metoda era neplăcută, dar medicina populară a considerat-o foarte eficientă. De asemenea, pentru ca vitele să nu se îmbolnăvească, se îngropau, în faţa grajdului, câteva urzici fără rădăcini.

În Joia Mare, se considera că are loc „nunta urzicilor“, ceea ce însemna înflorirea lor. După „nuntă“, respectiv după înflorire, miraculoasele urzicuţe încetează de a mai fi atât de bune de mâncat în salate.

În scopuri alimentare, se recoltează partea aeriană a plantulelor tinere, imediat după răsărire, sau numai frunzele adunate cu mănuşa, prin strujire, până la înflorire. Valorificarea se face în stare proaspătă, în diferite mâncăruri, sau în stare uscată, ţinute la umbră, în strat subţire, în încăperi bine aerisite, după care se păstrează în săculeţi de pânză.

În scopuri medicinale se recoltează plantele în întregime (frunze, herba, rădăcini, seminţe), întrucât toate organele vegetale au proprietăţi terapeutice. Recoltarea se poate prelungi până în luna octombrie. Se lasă să se ofilească pentru a pierde proprietăţile urzicante şi apoi se usucă la umbră. Rădăcinile se smulg din sol primăvara şi toamna, se spală şi se usucă la soare sau în locuri bine aerisite.

Proprietăţile terapeutice ale urzicilor

Sunt rezultatul acestui complex de principii active existente în toate organele plantei:

- antianemice, energizante, vitaminizante, mineralizante, depurative (în curăţarea sângelui de toxine), tonice, antirahitice;

- în afecţiunile digestive, are efecte hepatoprotectoare, antimicrobiene, gastrosecretoare, antidiareice, antihemoragice, aperitive, antihelmintice;

- la nivelul aparatului respirator, are proprietăţi expectorante, emoliente, antitusive, antiastmatice, antibronşitice, antiinflamatoare;

- pentru sănătatea rinichilor, are acţiuni diuretice şi este drenor al excesului de uree, creatinină şi acid uric;

- în afecţiunile cardiovasculare, este activator al circulaţiei sângelui, vasoconstrictor şi fluidizant al sângelui;

- în metabolismul general, este un bun hipoglicemiant (antidiabetic), anticelulitic, antireumatismal, imunostimulator;

- în aplicaţii externe, prezintă acţiuni astringente, antiseptice, cicatrizante, epitelizante, hemostatice, revulsive, rubefiante, antiseboreice, dezodorizante, insecticide.

Cura cu urzici, indicată la orice vârstă

O cură susţinută de urzici, luate sub diferite forme, are acţiuni favorabile pe o paletă largă de afecţiuni maladive: digestive, genitale, renale, pulmonare, cardiovasculare, reumatismale.

În boli digestive previne şi combate:

- gastritele hiperacide cauzate de abuzul de tutun şi cafea, ulcerele gastrice şi duodenale, previne cancerul gastric, stimularea secreţiilor gastrice, pancreatice şi intestinale;

- hepatite, litiază biliară, ciroză şi ascită;

- atonie digestivă (indigestii), constipaţii uşoare (o linguriţă cu pulbere de rădăcini, luată cu 15 minute înainte de mese), diaree rebele sau provocată în caz de tuberculoză, dizenterie, enterite acute şi cronice;

- combate hemoragiile digestive uşoare (se iau 4-6 linguri cu pulbere de frunze uscate, într-o zi);

- inhibă dezvoltarea unor agenţi patogeni şi a paraziţilor intestinali.

În boli genitale are efecte în:

- prevenirea şi combaterea hemoragiilor uterine după naşteri (urzică, asociată cu traista-ciobanului şi răchitan), hipermenoree (menstre abundente şi neregulate), dismenoree, leucoree („poala albă“, tratată cu suc din frunze proaspete - câte ˝ pahar dimineaţa şi seara, în cure de 10 zile, consecutiv), vaginită atrofică;

- tulburări de menopauză;

- sterilitate feminină şi masculină (pulbere din seminţe de urzici - 1 linguriţă de 3 ori pe zi).

În afecţiuni renale, preparatele din urzică au eficacitate în:

- calculoză renală, infecţie renală;

- retenţie urinară, uremie (infuzie din frunze, rădăcini de urzică, consumând un litru ceai pe zi, în locul apei potabile), reducerea procentului de uree, acid uric şi creatinină;

- cistite, enurezis (incontinenţă urinară);

- prostatită şi hiperplazia benignă a prostatei (tinctură - 20 de picături de 3 ori pe zi, în cure de 3-4 săptămâni);

- gută, cu provocarea diurezei datorită prezenţei flavonoidelor.

În afecţiuni pulmonare, intervine eficient pentru:

- bronşite şi astm bronşic, fluidificarea secreţiilor bronşice (datorită mucilagiilor);

- tuse seacă şi convulsivă, răceli frecvente, dureri de piept;

- pneumonie, năduşeli, hemoptizie, tuberculoză (decoct din rădăcini şi frunze de urzică cu miere şi fagure alb, în cure de 1-2 luni,