Dieta zilelor caniculare

Stil de viaţă

Dieta zilelor caniculare

    • Dieta zilelor caniculare
      Dieta zilelor caniculare

      Dieta zilelor caniculare

Nu doar expunerea directă la căldură poate provoca neplăceri, dar și alimentația incorectă.

Este un fapt binecunoscut că zilele caniculare pot provoca adevărate probleme de sănătate, riscul fiind mai mare pentru persoanele vârstnice și copii.

Pe lângă folosirea produselor cu factor înalt de protecție solară, îmbrăcăminte adecvată (cât mai deschisă la culoare, din fibre naturale, lejere, pălării), și dieta joacă un rol major pentru asigurarea funcționării optime a organismului în condiții solicitante.

Hidratarea este unul dintre cei mai importanți factori. Dacă în mod normal este recomandat să se consume 2 litri de apă zilnic, în zilele în care temperatura creează disconfort, aportul de apă trebuie suplimentat, cu încă 1-2 litri. Nu trebuie să vă fie teamă să consumați mai multă apă. Contrar mitului care spune că dacă beți mai multă apă, veți transpira mai mult, acest lucru nu se va întâmpla. Transpirația este metoda organismului de a-și regla temperatura, excesul de apă fiind eliminat prin urină.

Dacă vă este greu să beți o cantitate mare de apă pe parcursul zilei, puteți recurge la ceaiuri (călduțe), limonadă (la temperatura camerei), sucuri de fructe, legume, iaurt degresat, supe de legume. De asemenea, consumul de fructe și legume proaspete nu ar trebui să lipsească din alimentația zilelor fierbinți. Se recomandă consumul de carne albă, fără grăsimi, pui, pește, gătite la grătar sau în abur.

Totodată, consumul de zahăr, dulciuri, grăsimi, afumături, mezeluri, pateuri, băuturile carbogazoase, alcoolice, energizante și mâncărurile grele, cele fast-food trebuie evitate.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Citește despre: