Iaşi: Cer înnorat Cer înnorat, 20°C

Miercuri, 15 Februarie 2012

Când şi cum trebuie dat calciu copilului

Părinţii ar trebui să evite administrarea de preparate de calciu şi vitamina D fără a consulta medicul. Datoria părinţilor este de a asigura o alimentaţie echilibrată, variată, expunerea la soare a copiilor, activităţi fizice (sportive), zilnic, în zone mai puţin poluate.

Hipocalcemia - nivelul scăzut al calciului în organism - se întâlneşte cu maximă frecvenţă la nou-născuţi, până la vârsta de un an, dar şi după aceea.

Încă de la luarea în evidenţă a unui nou-născut, medicul se va interesa dacă mama prezintă diabet zaharat, despre rangul sarcinii, dacă a prezentat disgravidie, cât a durat gestaţia, cum s-a desfăşurat travaliul şi naşterea, despre nivelul socio-economic, iar apoi se va interesa despre alimentaţia sugarului, deoarece utilizarea laptelui de vacă în alimentaţia acestuia determină un aport crescut de fosfaţi, care contribuie la apariţia hipocalcemiei.

Prin examenul clinic pediatrul va urmări unele elemente caracteristice, asociate unor cauze de hipocalcemie, semne de rahitism, calcifieri metastatice, cataracte, prezenţa depozitelor de calciu, semne de malnutriţie, semnele unui sindrom de malabsorbţie sau ale unei afecţiuni renale cronice, semne sugerând anomalii cromozomiale.

În cazul unei hipocalcemii simptomatice se instiuie tratament. Măsurile terapeutice în hipocalcemia simptomatică (în special în cazul convulsiilor hipocalcemice) cuprind, pe de o parte, un tratament de urgenţă, având ca obiectiv stoparea imediată a convulsiilor şi normalizarea calcemiei, iar pe de altă parte, un tratament de fond, ce vizează menţinerea calcemiei în limite normale  pe termen lung, în special prin suprimarea cauzei care a adeterminat hipocalcemia.

În cazul în care calciterapia intravenoasă nu reuşeşte să normalizeze calcemia, se pun în discuţie trei situaţii:

- hipocalcemie cu hipomagnezemie, ce poate apărea la un nou-născut, dar şi după aceea;

- carenţa de vitamina D, frecventă la sugar;

- hipoparatiroidism.

După cum se poate observa, cauzele apariţiei hipocalcemiei pun în dificultate de foarte multe ori pe medic. Recomandarea este de a lua în evidenţă nou-născutul imediat după externarea din maternitate, consultul periodic al nou-născutului şi apoi al sugarului, iar după vârsta de un an consultul periodic este tot atât de important.

Părinţii ar trebui să evite administrarea de preparate de calciu şi vitamina D fără a consulta medicul. Datoria părinţilor este de a asigura o alimentaţie echilibrată, variată, expunerea la soare a copiilor, activităţi fizice (sportive), zilnic, în zone mai puţin poluate.

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!
Citeşte alte articole despre: Documentar, administrare, Calciu, copii, sugari, vitamina D

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <p> <br> </ br> </br> <img> <img /> <div><span> <!--pagebreak--><b> <i><iframe>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Use to create page breaks.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. [mai mult] Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. Orice deviere de la subiect, limbajul agresiv, atacurile la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jignirile, trivialităţile ori injuriile aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu va conduce la cenzurarea comentariului sau chiar interzicerea definitivă a dreptului de a mai posta, prin blocarea IP-ului folosit. De asemenea, doxologia.ro nu răspunde şi nu girează în niciun fel opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind în totalitate autorului. [mai putin]
Image CAPTCHA
Introdu caracterele din imaginea de mai sus.
Citeşte mai târziu