Fiecare dintre noi are păcate, rătăciri, greșeli, amărăciuni și necazuri – și totuși, toate acestea n-ar trebui să existe între noi, de vreme ce fiecare dintre noi are îngerul său păzitor. De ce se întâmplă așa? Bineînțeles că îngerii n-ar îngădui aceasta dacă nu am fi vinovați noi înșine. Iar de vreme ce ei îngăduie, asta este fie pentru că singuri nu lăsăm ajutorul îngeresc să ajungă la noi, fie pentru că prin împotrivă-lucrarea și împotrivă-așezarea noastră sufletească nimicim și abatem de la noi toate strădaniile îngerilor de a împreună-lucra cu noi în bine.

Mai întâi de toate, trebuie să ne amintim că avem înger păzitor, să ne întoarcem cu mintea și cu inima către el și în cursul obișnuit al vieții noastre, iar cu atât mai mult când avem parte de tulburări. Dacă nu avem o astfel de întoarcere, înseamnă că îngerul n-are cum să ne bage mințile în cap.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 2, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, pp. 151-152)