Revelaţia dumnezeiască este conferită unui receptor numit o inimă plină de iubire

Cuvinte duhovnicești

Revelaţia dumnezeiască este conferită unui receptor numit o inimă plină de iubire

    • Revelaţia dumnezeiască este conferită unui receptor numit o inimă plină de iubire
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Noi ştim din Sfintele Scripturi că Dumnezeu este iubire; creştinismul este religia iubirii. Poţi observa, desigur, neajunsurile, poţi vedea oameni care se numesc pe sine creştini şi nu sunt, şi să spui că nu-i vorba de nici un fel de dragoste acolo, dar creştinismul este cu adevărat religia iubirii atunci când reuşeşte şi este practicat în mod corect. 

De ce oare adevărul li se descoperă unora şi nu altora? Există cumva un receptor special pentru a primi descoperiri de la Dumnezeu? Da, într-un anume sens, există un astfel de senzor, deşi, în mod obişnuit noi îl închidem şi nu-l lăsăm deschis spre a funcţiona: revelaţia dumnezeiască este conferită unui receptor numit o inimă plină de iubire. Noi ştim din Sfintele Scripturi că Dumnezeu este iubire; creştinismul este religia iubirii. Poţi observa, desigur, neajunsurile, poţi vedea oameni care se numesc pe sine creştini şi nu sunt, şi să spui că nu-i vorba de nici un fel de dragoste acolo, dar creştinismul este cu adevărat religia iubirii atunci când reuşeşte şi este practicat în mod corect. Domnul nostru Iisus Hristos Însuşi spune că Apostolii Săi s-au remarcat mai presus de orice prin dragostea lor.[...]

Opusul inimii iubitoare care primeşte descoperiri de la Dumnezeu, este raţiunea rece, obţinerea a tot ceea ce poţi scoate mai mult de la ceilalţi, în viaţa religioasă, acest lucru duce la înşelăciuni şi răutăţi de tot felul. Dacă observi lumea religioasă de astăzi, vezi că multe lucruri de acestea se întâmplă: atâta înşelăciune, ipocrizie, calcule făcute la rece, atâta cedare în faţa curentelor aflate la modă care scot la iveală fie o religie la modă, fie alta care poate aduce avantaje cât mai mari. Pentru a afla adevărul, trebuie să cauţi mai adânc.

(Părintele Serafim Rose, Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului, Editura Agapis, 2005, pp. 31-32)

Citește despre: