Războiește-te! Dar cu cine? Cu gândurile și cu poftele ce vin asupra ta!

Cuvinte duhovnicești

Războiește-te! Dar cu cine? Cu gândurile și cu poftele ce vin asupra ta!

    • Războiește-te! Dar cu cine? Cu gândurile și cu poftele ce vin asupra ta!
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Noi nu vedem cu ochii lucrările vrăjmașului, el însă lucrează în chip nevăzut asupra sufletului nostru, prin gânduri hulitoare, iar asupra voinței prin pofte necurate.

Câți din creștini au izbutit să-și curețe simțurile? Numai marii nevoitori au putut, cu ajutorul harului dumnezeiesc, să-i înfrunte pe diavoli, dușmanii adevărului. Noi însă suntem slabi, neputincioși, chiar infirmi; grosimea simțurilor noastre ne desparte de vrăjmașii mântuirii noastre, de aceea noi nu vedem, nu auzim și nu simțim toată răutatea și vicleșugul lor.

Noi nu vedem cu ochii lucrările vrăjmașului, el însă lucrează în chip nevăzut asupra sufletului nostru, prin gânduri hulitoare, iar asupra voinței prin pofte necurate. După cum omul se lasă biruit de acestea sau se împotrivește lor, el intră în legătură fie cu duhurile răului, fie cu îngerii buni. Viața creștinului nu e decât o luptă neîncetată, căderi și ridicări. Războiește-te! Dar cu cine? Cu gândurile și cu poftele ce vin asupra ta.

Asceții cei mari se luptau chiar în mod simțit cu diavolii și din încercările lor aflăm cât sunt de felurite arătările și meșteșugirile drăcești.

(Părintele MitrofanViața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 82)