În aşteptarea sfârşitului de ianuarie aflat sub semnul înţelepciunii Celor Trei Sfinţi Ierarhi, vă invit să ne amintim astăzi, când Biserica Ortodoxă face pomenirea separată a Sfântului Ioan Gură de Aur, de personalitatea acestuia şi de preocuparea sa constantă pentru textul revelat.

Sf. Ioan Hrisostom a fost unul dintre cei mai aleşi creştini ai veacului său şi a rămas până astăzi unul dintre marii ierarhi şi învăţători ai Bisericii lui Hristos. Nimic nu îl caracterizează mai bine decât lucrarea şi opera sa exegetică şi omiletică, care a inspirat şi continuă să inspire deopotrivă misiunea creştină şi viaţa duhovnicească a creştinilor de ieri şi de astăzi.

Citirea şi interpretarea Scripturii în context pastoral au constituit preocuparea de temelie a Sf. Ioan. Fiind menite să susţină cateheza creştină, omiliile exegetice hrisostomice au fost, în marea lor majoritate, predicate în bisericile din Antiohia şi Constantinopol. Chiar şi atunci când unele dintre acestea au fost destinate în principal publicării, iar nu predicării, ele au fost alcătuite cu acelaşi scop fundamental de a-i edifica pe credincioşi, îndreptându-i pe calea adevărului şi a virtuţii, îndeosebi prin îndemnul de a practica milostenia față de săraci. Atât de semnificativ a fost rolul Sfintelor Scripturi în viaţa şi opera marelui ierarh, încât toate lucrările sale, nu numai cele explicit exegetice/omiletice, dar şi tratatele ori scrisorile, se hrănesc din seva textelor biblice, la care fac referire în permanenţă.

În mod cu totul deosebit, desigur, Sf. Ioan analizează Scripturile în omiliile sale exegetice, care sunt fie adunate în grupuri care analizează câte o carte biblică, fie dedicate ocazional câte unui pasaj notabil. Cele mai cunoscute seturi de omilii (numite uneori şi „Comentarii”) sunt cele dedicate cărţilor noutestamentare: Sfintelor Evanghelii după Matei şi Ioan, cărţii Faptele Apostolilor şi celor paisprezece epistole ale Sf. Apostol Pavel. Din exegeza cărţilor Vechiului Testament fac parte, în primul rând, cele două seturi de omilii la Facere şi cel dedicat unei părţi din cartea Psalmilor, dar şi comentariile la părţi din cărţile Regi sau Isaia, ca şi cele păstrate fragmentar în antologii patristice târzii, la cărțile biblice Ieremia, Daniel, Proverbe şi Iov.

Un set de omilii începe în mod tipic cu o omilie-argument în care sunt expuse contextul istoric al scrierii, prezentarea autorului, adresanților, temele principale și alcătuirea cărții biblice respective. Fiecare dintre omiliile următoare conține două părți: una exegetică, care analizează pasajul biblic care urmează în desfășurarea cărții biblice, iar cea de-a doua, morală, pentru îndreptarea viețuirii credincioșilor din auditoriu. Partea morală se naște uneori în mod natural din ideile pasajul biblic discutat, iar alteori este fără legătură cu acesta.

În lucrarea sa omiletică, Sf. Ioan încearcă adesea să inspire auditoriul în vederea aprecierii entuziaste a Sfintelor Scripturi (spre ex., Omilii la Fapte, 19, 4). În limbajul metaforic al Sf. Ioan, Scriptura este o comoară ascunsă în pământ, o fântână fără fund, sau o mare pe care se călătorește de la pământ la cer; nu mai puțin, „textul Dumnezeieștilor Scripturi nu e numai livadă, ci chiar rai, florile acestea nu au numai mireasmă, ci și rod care poate hrăni sufletul” (Omilii la statui, 1, 1; trad. Fecioru, 8).

Exegeza hrisostomică la textele noutestamentare, îndeosebi la epistolele pauline, este apreciată în mod unanim drept valoroasă prin contextualizare, atenția la detaliu, înțelegerea gândirii Sf. Apostol Pavel sau aprecierea judicioasă a diferențelor aparente la citirea Evangheliilor sinoptice. În general, omiliile hrisostomice la Noul Testament pot fi considerate cele mai strălucite exegeze patristice.

* Fragmente extrase din Introducerea la Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Iov – în curs de apariţie la Editura Doxologia, Iaşi.