O învățătură importantă primim prin Ilie proorocul. I se spune că nu în vijelia care rupe munții, nu în cutremur și nu în foc se arată Dumnezeu ci în adiere de vânt lin. De multe ori invocăm numele lui Dumnezeu cu ură și cerând pedeapsă pentru toate nedreptățile care ni se fac. Și facem aceasta uitând că ni se vor ierta păcatele precum și noi iertăm greșiților noștri. Nu mai mult.

Nu este mare lucru a distruge și a dărâma. E drept că uneori nu putem da jos nici cu dinamită câte un pod pe care l-au construit nemții în al doilea război mondial. Dar asta nu este o regulă. A dărâma este ușor, mult mai ușor decât a zidi. Și fiind făcuți după chip și după asemănare cu Dumnezeu, suntem chemați să fim ziditori, creatori, nu neanderthalieni cu măciuci în mâini cărora să li se pară că tot ce văd în fața ochilor e bun de lovit și de spart.

Am putea spune că Dumnezeu are un simț al umorului foarte fin. A dat puterea în mâna bărbatului și a pus posibilitatea de creație în pântecul femeii. Ca să învățăm să folosim puterea în mod conștient iar nu impulsiv. Puterea singură nu poate crea nimic, are nevoie de control. Și nici mâna artistică nu poate face nimic dacă nu are puterea și mijloacele pentru a mișca lucrurile din loc.

Cel care cioplește piatra sau lemnul sau metal dacă îndoaie, nu va obține nimic frumos și nici util dacă va lovi doar cu ciocanul sau cu barda la nimereală și cu toată forța. Gândind unde anume trebuie să dea următoarea lovitură și cum vrea să arate la final ceea ce lucrează, ajunge să facă lucruri pentru care să fie lăudat. Olarul dacă va strânge lutul în pumni cu toată forța nu va ajunge niciodată să facă o oală. Mângâind însă lutul cu hotărâre și răbdare, scoate lucruri și utile și frumoase. Doar atunci când mai găsește câte o piatră în lut o ia și o scoate ca să nu strice lucrarea.

Spunea cineva că geologia este cea care studiază presiunea și răbdarea de a schimba stâncile. Mângâierea este presiune nedureroasă. Dar aplicată suficient de mult timp într-o anumită direcție, ajunge să schimbe direcția de creștere a unui copac, să formeze și să deformeze roci, să mute munții și să schimbe cursurile apelor, să apropie sau să depărteze continente. Într-un fel, geologia este cea care ne învață cât de mare este puterea mângâierii.

De aceea nu în furtună și nu în cutremur ci în adiere. Nu din lipsa forței, ci pentru a nu distruge creația. Pentru a o schimba încet și frumos, fără să o facă să plângă dacă nu este neaparată nevoie. Se cere multă înțelepciune pentru a vedea când este nevoie de plângere și când e mai bună mângâierea. Dar să nu deznădăjduim. Nu am fost puși să facem lucruri pe care nu le putem împlini dacă luăm aminte și băgăm de seamă.