Cerul a suspinat la Iași, cu lacrimi reci de gheață. Pâmântul a primit jetfa cerului, rodind ce nu se aștepta nimeni – lacrimi, bucurie, rugăciune, lumânări sub umbrele și suflete aprinse de dragul sfinților lui Dumnezeu.

Da, la Iași, Biserica a fost Trup, a fost popor al lui Dumnezeu. O singură rugăciune, a sfinților și a oamenilor, împreună pe cale, spre bucuria slavei lui Dumnezeu. Deși nu ne-am întors în timp, Iașul a mirosit a Constantinopol. Un Constantinopol al secolului al IV-lea – poate în vremea Sfântului Ioan Gură de Aur, atunci când ortodocșii, cu mic cu mare, cu lumânări și icoane au ieșit să-și apere bisericile amenințate de răpirea ereticilor… poate în timpul Patriarhului Serghie, când s-a cântat pentru prima dată imnul „Sfinte Dumnezeule”!

Da, Constantinopol și Ierusalim la un loc a fost cetatea Iașilor, duminică seara. Sfințenia și-a dat mâna cu umanul, înaintând la braț pe străzile bătute de istorie. O istorie care se înnoiește de cel puțin 374 de ani. Ai zice că la Iași se trăiește înainte de Sfânta Cuvioasă și după Sfânta Cuvioasă.

Da, Sfânta Parascheva, care timp de un an ne așteaptă cuminte în baldachinul Mitropoliei, vine să-și cinstească prietenii. Iar prietenii, de la an la an, se înmulțesc. „Nimic nu ne poate ține în loc, să nu participăm la seara aceasta minunată. De un an aștept momentul. Este ceva ce mai trăiesc, poate, în noaptea Învierii”, povestește de sub umbrelă o tânără din Iași.

Lumânarea pâlpâie, ploaia curge și sufletul se umple de lumină. Trăim și respirăm bucuria de a fi lângă binefăcătoarea noastră, indiferent ce ne dăruiește cerul. Nicoleta este cu fetița de patru ani, de mânuță: „De dragul Sfintei am învins ploaia și frigul. Suntem biruitori în astă seară, așa ne simțim. Cum Sfânta nu ne lasă și mergem la ea ori de câte ori avem o încercare, este rândul nostru să fim fideli, un pic recunoscători pentru liniștea pe care ne-o dăruiește”.

Da, la Iași, de „dragul Sfintei am învins ploaia și frigul”!