Părinți de îngeri – durere nemângâiată sau nădejde în Împărăția lui Dumnezeu?

Creşterea copiilor

Părinți de îngeri – durere nemângâiată sau nădejde în Împărăția lui Dumnezeu?

    • hăinuțe de bebeluș
      Părinți de îngeri – durere nemângâiată sau nădejde în Împărăția lui Dumnezeu? / Foto: Oana Nechifor

      Părinți de îngeri – durere nemângâiată sau nădejde în Împărăția lui Dumnezeu? / Foto: Oana Nechifor

Un ierarh și părinte al zilelor noastre a fost întrebat, în cadrul unei conferințe cu preoții de spitale, despre „cum și ce să zicem unei mame care tocmai și-a pierdut copilul?”. Părintele, după clipe bune de gândire a răspuns: „Nu zice nimic… Taci și te roagă… Căci tu, chiar și preot fiind, nu ai inimă de mamă!”.

A fost odată ca niciodată o familie fericită. Darul primit de la Dumnezeu era Matei-Ionuț, o minune care întregea o lume formată din doar trei persoane. Era lumea unei familii. Așa începe fiecare poveste a fiecărei familii care este binecuvântată cu naștere de prunci. Însă, în povestea noastră fericită, Matei-Ionuț a fost chemat în patria cerească, la doar câteva luni de la naștere. O adevărată dramă pentru întreaga familie. Pentru tânăra mamă… nu cred că există cuvinte care să poată descrie durerea care i-a împărțit, pentru totdeauna, inima în două: Matei-Ionuț și lumea.

Sunt bărbat și nu voi putea înțelege niciodată ce este în sufletul unui mame. Cred, însă, că cea mai mare demnitate de pe lumea aceasta este să fii mamă. Mama e totul, încă de dinainte de a afla că este însărcinată. Apoi, după ce află, se gândește la viitor: la întâlnirea cu minunea din pântece, la prima rochiță și la prima fundiță ori la primul costum cu papion, la  primul zâmbet și la primii pași, chiar și la prima zi de grădiniță. Toate sunt acolo, în mintea și în sufletul ei… Și, deodată, visul se destramă…

Oricât și oricine ar încerca să înțeleagă, totul se limitează la o percepție rațională și lumească. Nu există cuvânt omenesc care să aline durerea. Cred că nici măcar cel mai mare orator sau psiholog nu poate găsi cuvânt pentru o mamă îndoliată.

Un ierarh și părinte al zilelor noastre a fost întrebat, în cadrul unei conferințe cu preoții de spitale, despre „cum și ce să zicem unei mame care tocmai și-a pierdut copilul?”. Părintele, după clipe bune de gândire, a răspuns: „Nu zice nimic… Taci și te roagă!… Căci tu, chiar și preot fiind, nu ai inimă de mamă!”.

„Taci și te roagă!” este un îndemn corect. Doar rugăciunea poate aduce liniște într-o familie astfel încercată. Pentru că părinții care pierd un copil se vor lupta toată viața cu propria rațiune, încercând să schimbe perspectiva și să se adapteze la o realitate cruntă.

E adevărat, toată lumea din jur va da sfaturi, informații, suport și îndrumare – iar ei, ca să nu supere pe ceilalți, se vor preface că ascultă… Sunt, însă, cu mintea în altă parte: „Doamne, nici nu am apucat să îl văd zâmbind, nu l-am cunoscut aproape deloc, nu știu ce a simțit, nu știu ce ar fi vrut…”. Iar noi îi tocăm la nesfârșit: ba că e mai bine așa decât bolnăvior, ba că Dumnezeu i-a curmat suferința... și multe altele. Ocolim esențialul – rugăciunea pentru acea familie! Pentru că doar plecarea genunchiului nostru în fața lui Dumnezeu pentru cei încercați, doar aceasta poate modifica ceva în această situație.

Am văzut, de multe ori, femei cărora le-a murit copilul. Inima lor rămâne frântă pentru totdeauna – însă îngerașul plecat în împărăția lui Dumnezeu își face lucrarea deplină. În majoritatea cazurilor, familia care a pierdut un prunc a dobândit altceva. Nu în sensul nostru lumesc, material, ci în logica Împărăției lui Dumnezeu. Se schimbă ceva în acești oameni, ei ajung să gândească totul într-o altă perspectivă. Pe scurt, devin părinți de îngeri.

Este greu să fii mamă și tată astăzi, dar nici măcar nu putem gândi cum este să fii mamă și tată de înger! O astfel de mamă minunată m-a întrebat dacă îngerii, în împărăția lui Dumnezeu, cresc! Întrebarea era legată de faptul că nu mai știa ce măsură să ia la hăinuțele pe care la dăruia spre pomenirea îngerașului său. Murise la câteva luni, iar acum se împlinea aproape un an! Nu am știut ce să-i răspund! Am tăcut…

Dar, să revenim la povestea lui Matei-Ionuț, căci până aici sunt doar cuvintele unui bărbat limitat și neputincios. Matei-Ionuț a adus, după sine, o minune la puțin timp… pe Ștefan! Și, peste alte câteva luni, pe Casian! Știți ce m-a uimit la oamenii aceștia? Mi-au spus că, în continuare, ei au trei copii. În Săptămâna Luminată, imediat după Învierea Domnului, i-am găsit pe toți la mormântul lui Matei-Ionuț, cu ouă roșii și pască. Erau o familie fericită și împlinită. Cu trei copii, căci Matei nu a fost înlocuit de frații săi, ci păstrat ca un membru al familiei care, din Împărăția lui Dumnezeu, se roagă pentru ei. O minune de familie!

Oricât de puţin timp au fost pe acest pământ, acești copii nu vor fi uitaţi niciodată! Dorul și iubirea se înalță la Ceruri, odată cu rugăciunea fierbinte. Chiar dacă cineva o poate considera „o găselniță a Bisericii”, rugăciunea unește cerul cu pământul! Sunt o mulțime de mame de înger care mărturisesc că, prin rugăciune, și-au găsit liniștea și un dram de mângâiere. Restul… rămâne în nădejdea întâlnirii din Împărăția lui Dumnezeu!