Dilemele finanțării

Puncte de vedere

Dilemele finanțării

Lucrurile sunt destul de clare. Ateii vor sistarea finanțării Bisericii. Dar e evident că nu grija banului public o duc ei.

ONG-urile seculariste, umaniste și declarat atee sunt tot mai prezente în spațiul public. Nu știu câți membri activi au, dar creează impresia că ar reprezenta sute de mii și milioane de români care astfel și-ar fi găsit purtători de cuvânt potriviți. Mesajul lor anti-clerical și anti-bisericesc este tot mai mult gustat de public, primit și acceptat. Dacă te uiți la postările de pe forumuri ai impresia că o imensă majoritate anti-bisericească este nedreptățită de modul în care politicienii împart bugetul, acordând bani cu nemiluita unui cler pus pe căpătuială pe seama banului public.

Acest lucru are o latură pozitivă: obligă partea responsabilă a Bisericii să ia atitudine, să răspundă, să clarifice lucrurile. Răspunsurile sunt pertinente, din păcate însă, s-ar putea să nu fie suficient. Partea laică a societății nu citește site-urile ortodoxe, nu îi urmărește emisiunile, nu o interesează punctele de vedere izvorâte din interiorul Bisericii.

Direcția în care este purtat discursul antibisericesc este manipulatoriu din start. Astfel, oamenii sunt întrebați unde ar vrea să meargă banii lor, către salariile preoților (și știm doar ce vile și ce mașini de lux au!) care sunt un fel de profitori ai banului comun, sau către bieții medici care, plătiți în batjocură de statul român, au totuși grijă de viețile noastre, de bieții profesori care ne educă, cu multe sacrificii, copiii. Marea majoritate a celor astfel întrebați sunt conduși către răspunsul pe care îl vor da. Cu astfel de campanii mediatice e de așteptat ca, în câțiva ani, să se creeze un curent anti-clerical foarte puternic în societatea românească. Mai apare și câte o știre care zice că Biserica a realizat un profit mai mare decât MacDonald, ca și cum despre profit ar putea fi vorba în cazul activității Bisericii, și care lasă înmărmuriți pe mulți care nu știu despre ce e vorba. Biserica pare un SRL de proporții gigantice care face bani mulți și ușor, profitând apoi și de banii puțini ai statului. Există destui oameni de bună credință dar neinformați care vor lua de bune aceste informații. Comunicatele pe care le dă Biserica Ortodoxă, lămuritoare pentru cei ce au urechi de auzit, nu vor ajunge însă la ei, obișnuiți fiind cu alt gen de presă. 

Lucrurile sunt destul de clare. Ateii vor sistarea finanțării Bisericii. Dar e evident că nu grija banului public o duc ei. Dacă pentru ei Dumnezeu nu înseamnă nimic, atunci Biserica Lui devine o simplă instituție mincinoasă și parazitară, care ar fi mai bine să nu existe, mai ales în timpurile astea de înflorire a științei și tehnologiei, care pot rezolva atâtea probleme care altădată cădeau în sarcina popilor. Militanții atei ignoră în mod stupid atât istoria noastră multimilenară în care Biserica a jucat un rol esențial, măcar prin prisma importanței pe care o avea în viețile oamenilor din trecut, cât  mai ales rolul social pe care Biserica îl joacă acum, de factor de coagulare, de ajutor pentru cei aflați în nevoi, de agent al păcii și bunei înțelegeri. Ignoră acest rol dacă nu cumva au o agendă ascunsă prin care vor să îl suprime, dar aici intrăm în teorii ale conspirației care nu pot fi verificate, și e suficient să rămânem la faptele ca atare. Poți să nu crezi în adevărul transcendent pe care Biserica îl vestește oamenilor, dar nu poți nesocoti rolul ei social, evident pentru orice om de bună credință care caută să se informeze corect.

Militanții atei sunt greu de învins pentru că sunt de bună credință, în felul lor. Conform concepției lor credința religioasă este doar o iluzie, iar o instituție ca Biserica putea exista în timpuri mai îndepărtate. Acum însă, rolul ei a devenit caduc, așadar ne putem dispensa de ea, ba chiar e neapărat necesar să o facem, pentru a asigura astfel progresul social, ieșirea din ignoranță și binele comun. Iar dacă s-ar tăia finanțarea bugetară s-ar da o lovitură serioasă acestei instituții revolute. Pentru ei n-ar fi nicio surpriză dacă ar descoperi un preot care ar folosi credința doar ca alibi în goana disperată după bani. Neavând niciun Dumnezeu nu pot concepe că alți oameni pot avea Unul căruia să i se închine „în duh și în adevăr”.

De partea cealaltă lucrurile sunt la fel de tranșante și sunt puse la punct cu promptitudine. Există însă un aspect care nu e luat în considerație. Fără să am sondaje pe care să îmi bazez spusele, cred însă că, în momentul de față, majoritatea românilor sunt de acord cu finanțarea Bisericii de către stat. Spun asta deoarece văd cât de pline sunt bisericile duminica, câți dau danii, câți se duc în pelerinaj, câți se închină la sfintele moaște, cum toți merg la biserică pentru botez, căsătorie sau înmormântare. Dacă însă ar interveni o schimbare, și în locul banului public alocat de autorități s-ar institui un impozit special destinat susținerii cultelor, nu știu câți ar mai fi de acord să plătească. Dacă, de pildă, legiuitorul ar spune așa: cei ce se declară creștini ortodocși vor plăti, pe lângă toate taxele și impozitele directe și indirecte pe care le percepe statul român, un impozit special (în Vechiul Testament se numea zeciuială) destinat desfășurării activității Bisericii Ortodoxe Române, mă tem că mulți ar da înapoi.

Aceeași logică prin care sunt convins că majoritatea e de acord ca banul tuturor să meargă și către Biserică, ne spune că dacă ar fi să facă o alegere personală doar o mică minoritate ar mai fi de acord să dea bani. Asta înseamnă că ne iubim Biserica, îi vrem binele, propășirea, bunăstarea materială care să o ajute să își dezvolte proiectele sociale doar dacă asta nu ne costă nimic, sau ne costă doar cât vrem noi să dăm de pomană. Când însă apartenența la Biserică ar presupune sacrificii, am pune problema altfel și, cu siguranță, mulți dintre noi am da înapoi. Încă nu suntem, slavă Domnului, în fața unei asemenea alegeri, dar, cu asemenea campanii s-ar putea să nu mai dureze mult până când vom fi. E un exercițiu pe care îl recomand tuturor celor ce se consideră credincioși ai bisericii ortodoxe: să se gândească dacă, în situația în care ar trebui să plătească suplimentar pentru susținerea Bisericii, ar fi dispuși să facă acest gest. Răspunsul rămâne în conștiința fiecăruia.

Și mai e un aspect. Dintotdeauna simfonia bizantină a fost pasibilă de efecte secundare nocive. Adesea politicienii, în goana după voturile electoratului, au dat bani Bisericii, sub diverse pretexte, ca să-și facă lor campanie electorală. Oameni ai Bisericii au acceptat o asemenea cârdășie compromițătoare. Aceste finanțări s-au făcut la adăpostul legii care prevede finanțarea cultelor religioase de către stat, fiind perfect legale dar, în același timp, profund imorale dacă s-a făcut cu scop electoral. Nu știu cât de folositoare au fost aceste „tranzacții” pe moment, pentru politicieni sau pentru Biserică, în timp însă se dovedesc păguboase pentru cea din urmă. Ele dau apă la moară celor ce acum caută să denigreze Biserica, să vadă în ea doar o instituție ce se folosește de cuvinte și învățături frumoase - opiumul popoarelor - ca să-și urmărească scopurile mercantile.

Pe de altă parte, plecând de la premisa de bună intenție - sau de la cuvântul care ne spune că „ochiul bun pe toate le vede bune” - am putea să interpretăm gestul celor care, de la înălțimea unei funcții de conducere, au purtat grijă și de Biserică (evident, în limitele legii) ca fiind consonant, cumva, cu atitudinea atâtor boieri sau voievozi care au înzestrat biserici și mănăstiri apreciate azi ca patrimoniu cultural național (cum sunt Voronețul, Putna, „Trei Ierarhi din Iași”, Curtea de Argeș etc. etc.).

Oricum am lua lucrurile, dușmanii noștri cei iubiți ne relevă deficite ale credinței pe care, în lipsa problemelor pe care ni le pun ei, nu le-am conștientiza sau, oricum, nu le-am băga prea mult în seamă. Ar fi păcat ca, în graba de a le răspunde și de a-i pune la punct, să ne scape din vedere tocmai asemenea aspecte legate de raportarea personală a fiecăruia la Biserică. 

Și totuși, care e răspunsul cel mai potrivit în fața acestor atacuri? Sunt bune și comunicatele emise de BOR, și luările de poziție ale ONG-urilor creștine și articolele (precum acesta) care explică de ce merită Biserica respectul nostru și banii de la bugetul de stat. Acestea însă nu cred că vor fi suficiente pentru convingerea majorității românilor. Trebuie să existe și exemplul personal. Nu doar al serviciilor sociale oferite de Biserică, căci și ONG-urile pot oferi asemenea servicii. Ateii nu vor fi convinși de ideile noastre, de conceptele pe care le folosim, dar îi poate măcar sensibiliza viața noastră, cu condiția să fie o viață din care să transpară Duhul lui Dumnezeu.