Cea mai mare credinţă a lumii strânge tot mai mulţi persecutori. Chiar necreştinii ar trebui să se îngrijoreze de aceasta. Creştinismul creşte la fel de repede cum creşte umanitatea însăşi. Religia cu 2,2 miliarde de aderenţi însă nu poate conta pe siguranţă în multe locuri ale lumii, unde rostirea numelui lui Iisus este o crimă.

Conform unui raport publicat de Forumul „Pew” în decembrie, numărul creştinilor din Africa Sud-Sahariană a crescut de la 9% la 63% într-un secol. În acelaşi timp, proporţia creştinilor în Europa a scăzut de la 95% la 76%, iar în cele două Americi de la 96% la 86%.

Dar mutarea centrului demografic de greutate de la nordul bogat la sudul dinamic al planetei nu înseamnă un viitor liniştit pentru credinţa în Hristos. În Nigeria, numărul creştinilor ucişi pentru credinţa lor a trecut de ordinul miilor, într-un an. În Iran şi Pakistan, creştinii sunt condamnaţi la moarte pentru motive stupide, pentru apostazie, părăsirea islamului sau blasfemie. Zeci de biserici în Indonezia au fost atacate şi distruse. Două treimi dintre creştinii din Irak au fost ucişi sau forţaţi să fugă din ţară. În Egipt şi Siria, unde creştinismul are rădăcini bimilenare, aşa zisa „primăvară arabă” a deschis izvoarele intoleranţei, violenţei şi barbariei anti-creştine. Nu numai musulmanii radicali ameninţă comunităţile creştine. Credinţa iubirii până la moarte şi înviere este ameninţată şi persecutată în Vietnam şi China din cauza doctrinei comuniste, care şi-a făcut un ţel din stârpirea creştinilor. În India, naţionaliştii hinduşi strigă: „India este Hindu” şi numărul creştinilor ucişi pentru că nu cred în zei nu este mic. În Ţara Sfântă, bisericile creştine sunt prinse între lupta dintre evrei şi palestinieni.

Faptul că religia creştină şi-a dublat numărul de aderenţi în ultimul secol, şi aceasta nu prin intimidare, persecuţie, crimă în masă, zelotism, ci prin valorile fundamentale ale Evangheliei lui Hristos: iubire, milostivire, iertare, veşnicie, înviere, arată că umanitatea se deşteaptă din negurile îndoctrinării, ale sclaviei şi ale radicalismului. Este din ce în ce mai greu să forţezi pe cineva să creadă în Dumnezeu, chiar şi în ţările cele mai fundamentaliste. Religia este o problemă care ţine exclusiv de dorul inimii şi al minţii de a se uni cu Creatorul tuturor. Aşadar valorile ce nu ţin de inimă şi de minte (precum supremaţie, violenţă, dominaţie, proprietate, sclavie, control, economie) sunt extirpate încet dar sigur din orizontul religios al umanităţii. Cine vrea să impună o religie fără fundamentul adevărului – care este iubirea – trebuie să omoare pentru asta.

În acelaşi timp, secularizarea masivă şi consumismul ţărilor occidentale au cauzat un rău imens comunităţilor de creştini din Europa şi America. Denominaţiuni în derivă, care se luptă pentru libertăţi imaginare de a practica anomalia şi răul, arată slăbiciunea spiritului îndopat de dogme seculare şi economice. În timp ce numărul creştinilor în Nigeria s-a triplat în ultimii 30 de ani (până la 75 de milioane), sute de mii de germani şi austrieci renunţă la credinţa lor creştină pentru a nu mai plăti contribuţia obligatorie pentru religie la bugetul de stat.

Viitorul creştismului este în mâinile lui Dumnezeu. Biserica lui Hristos nici „porţile iadului nu o vor birui”. Însă ceea ce poate fi spus despre aceasta este că prezentul instituţionalizat şi confortabil al creştinilor este în pericol. Creştinii vor trebui să creadă cu toată fiinţa lor în Sfânta Treime şi să nu se aştepte din partea oficialilor politici la favoruri în dauna altor grupuri de credinţă şi nu numai. Într-o lume unde fundamentalismul şi goana după profit au devenit religii, credinţa în Hristos trebuie să afirme răspicat şi fără teamă realitatea Crucii şi a Învierii. Iar în locurile unde „gândul la moarte” (începutul filosofiei, spunea Sf. Vasile cel Mare) a fost înlocuit cu frica de moarte, creştinii trebuie să înveţe să-L urmeze pe Capul Bisericii, Hristos, Care a murit pentru oameni şi a înviat din morţi pentru veşnicia lor.