Complicitate la moartea umanităţii

Puncte de vedere

Complicitate la moartea umanităţii

    • Complicitate la moartea umanităţii
      Complicitate la moartea umanităţii

      Complicitate la moartea umanităţii

    • Complicitate la moartea umanităţii
      Complicitate la moartea umanităţii

      Complicitate la moartea umanităţii

Umanitatea piere veşnic din lipsă de rugăciune şi sunt din ce în ce mai puţini sfinţi prin peşterile firii care să se roage pentru ea pe patul de moarte.

În ziua de 22 martie 2013, Societatea Imperială Ortodoxă din Palestina (SIOP) a anunţat organizarea unei colecte umanitare cu destinaţia Siria.

Colecta umanitară s-a făcut între creştinii ortodocşi din Rusia şi este destinată sutelor de mii de oameni ruinaţi, distruşi sau migranţi datorită războiului sângeros din Siria. Escaladarea violenţei, mai ales împotriva creştinilor, a determinat popoarele ortodoxe să se mobilizeze şi să facă eforturi diplomatice dar şi filantropice pentru atenuarea durerii atâtor oameni. Sute de Biserici creştine din Siria au fost distruse sau incendiate, oraşe întregi au fost exterminate de pe faţa pământului.

Până acum doar în evidenţele guvernamentale s-au numărat peste 70 000 de morţi, majoritatea civili nevinovaţi, neimplicaţi în conflictul armat şi neînarmaţi. De fapr sunt mult mai mulţi, pentru că marea majortiate a rudelor celor ucişi sunt deja fugiţi în ţările învecinate şi nimeni nu raportează la poliţie uciderea sau absenţa unui cunoscut.

De asemenea, multe moschei au fost dărâmate de bombardamentele intense. Mii de oameni s-au refugiat în mănăstiri ortodoxe, fie ei creştini sau musulmani,  unde sunt adăpostiţi de furia combatanţilor armaţi. 

În timp ce marile puteri internaţionale înarmează o tabără sau alta şi declară senin că resping orice tip de conflict, zeci de mii de oameni sunt omorâţi fără vină, în tăcerea vinovată a organizaţiilor umanitare sau a ţărilor occidentale. Ţările bogate se complac într-un non-combat diplomatic, în care se repetă mereu aceleaşi sloganuri absurde despre încetarea conflictului sau chemarea la pace. Un bătrân german supravieţuitor al ultimului război mondial povestea la un congres la Dresda că germanul de rând nu ştia despre ororile care se petreceau dincolo de cortinele de fier ale lagărelor de exterminare, şi oricum orice zvon era ucis din faşă de frica bestiilor cu mitralieră care umpluseră spaţiul public până la refuz. Poporul german nu poate fi făcut vinovat de enormităţile şi genocidul îngrozitor întâmplat la Dachau sau Auschwitz. Crima, de orice proporţii nu poate fi imputată unui neam, ci doar persoanelor unice şi libere care dau ordinul şi care apasă pe trăgaci. 

Totuşi, există în cazul Siriei, o complicitate indirectă a statelor şi a persoanelor, care în loc să se roage lui Dumnezeu, să forţeze mâna politicienilor prin resorturile civice, să manifeste, să protesteze la ororile istoriei prezente, se complac în inactivitate justificându-şi indolenţa de dragul depărtării sau neimplicării în treburili interni. Până la urmă există o solidaritate univesală a umanităţii, pentru că toţi suntem copiii lui Dumnezeu şi o vină comună, căci orice război sau oroare de acest gen vine din pricina păcatelor noastre a tuturor. Hristos Însuşi, amintind de cei omorâţi de dărâmarea turnului din Siloam: „Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă; dar de nu veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13, 4-5), arată că orice tragedia a acestei lumi este un avertisment pentru întreaga umanitate, pentru a se întoarce la Dumnezeu.

Familia este ameninţată cu extincţia de către minorităţi aberante, moralitate piere tăcut din inima oamenilor, Biserica este redusă la o instituţie privată, educaţia se perverteşte din lipsă de valori, viaţa însăşi se parazitează de moarte, se robotizează tehnologic şi devine o repetiţie la iad.

Umanitatea piere veşnic din lipsă de rugăciune şi sunt din ce în ce mai puţini sfinţi prin peşterile firii care să se roage pentru ea pe patul de moarte. Sfârşitul şi pedeapsa sunt la uşi, „ca un vis, ca o floare, trece vremea vieţii. Pentru ce în zadar ne tulburăm?”. Lipsa de reacţie, indolenţa, insensibilitatea, afundarea în mlaştinile plăcerilor, toate acestea sunt simptomele unei epidemii letale de nefiinţă, din care nu ne poate scoate decât Hristos, Împăratul iubirii răstignite şi a iubirii veşnice, prin Trupul Său înviat şi prin Sângele Său nemuritor.