După ce s-au închinat la Sfântul Epitaf, scos de dimineață în cadrul Vecerniei Sâmbetei celei Mari, clericii și credincioșii au cântat slujba prohodului și au pornit în procesiune în jurul Biserica, cu lumânări aprinse în mână.

La finalul deniei, Preasfinția sa a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură în care explicat însemnătatea slujbei Prohodului:

Prohodul Domnului și însăși slujba Sâmbetei celei Mari sunt neschimbate de sute de ani și rămân în tradiția Bisericii ca fiind o bucurie pe care o simțim cu toții. Nu numai cântarea prohodului, care ne reunește pe toți într-un glas, ci mai ales cuvântul care arată o înțelegere care străbate peste veacuri. O înțelegere a adevărului Hristos care, deși cunoaște atâtea împotriviri, a cucerit lumea și lucrează minuni. Minunea Învierii este doar începutul minunilor pentru că spune Domnul Apostolilor „că numai câte fac Eu, ci mai mari decât acestea veți face” și Dumnezeu arată aceste minuni ca să înțelegem, în fiecare generație că viața aceasta nu este ultima noastră realitate și moartea nu este sfârșitul ei.

Sfântul Epitaf sau „Sfântul Aer” este o pânză din in sau catifea, pe care se află pictată sau brodată scena înmormântării Domnului Hristos. Cei care vin să se închine la Sfântul Epitaf, trec pe sub masa așezată în mijlocul bisericii, rememorând îngroparea Domnului. La finalul deniei, Sfântul Epitaf a fost pus pe Sfânta Masă și va rămâne acolo până la Praznicul Înălțării Domnului Hristos.