Proiect de informare-prevenţie la Centrul „Izvorul Tămăduirii“

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Proiect de informare-prevenţie la Centrul „Izvorul Tămăduirii“

Centrul „Izvorul Tămăduirii“ Bacău, serviciu acreditat pentru prevenirea şi informarea, consilierea şi recuperarea persoanelor dependente de alcool şi alte droguri, din cadrul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ - filiala Bacău, a derulat ieri o sesiune de informare în Protopopiatul Buhuşi. Întâlnirea, care a avut ca temă dependenţa de alcool şi de alte droguri, s-a desfăşurat sub mottoul: „Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, ci vrea ca el să se întoarcă la viaţă şi să fie viu“ (Iezechiel 18-23). Echipa centrului a răspuns nevoii imperative de informare privind problema alcoolismului ca boală individuală şi de familie. Beneficiarii, preoţi din parohiile Protopopiatului Buhuşi, au fost informaţi cu privire la specificul dependenţei de alcool. (pr. Liviu Burlacu)