Prinos de recunoștință pentru făuritorii de bine ai Sucevei de ieri și de astăzi

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Prinos de recunoștință pentru făuritorii de bine ai Sucevei de ieri și de astăzi

    • Prinos de recunoștință pentru făuritorii de bine ai Sucevei de ieri și de astăzi
      PS Părinte Damascin, la „Pomenirea Domnilor Moldovei” / Foto: Irina Ursachi

      PS Părinte Damascin, la „Pomenirea Domnilor Moldovei” / Foto: Irina Ursachi

În după amiaza zilei de 24 iunie, în Cetatea de Scaun a Sucevei, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, alături de Muzeul Național al Bucovinei, a organizat, ca în fiecare an din ultima perioadă, „Pomenirea Domnilor Moldovei”, în cadrul hramului orașului Suceava.

Atmosfera zilelor de sărbătoare prilejuite de hramul tradițional al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” a fost surprinsă de doamna Elise Stan, etnomuzicolog și promotor neobosit al tradițiilor și valorilor neamului românesc. Domnia sa a mărturisit că a fost profund impresionată de intensitatea emoțiilor și de sentimentul de comuniune pe care le-a simțit în preajma raclei Sfântului Ioan, atât înăuntrul, cât și în afara zidurilor mănăstirii, când Sfântuțul Sucevei a mers la pas, împreună cu miile de oameni, pe străzile orașului. Totodată, a reiterat bogatul patrimoniu imaterial specific acestor meleaguri și a apreciat eforturile de păstrare și valorificare, de la o generație la alta, a acestei moșteniri, deosebit de importante din punct de vedere istoric, religios, cultural-artistic și etnologic.

„A fost o bucurie pentru mine, care nu poate fi exprimată în cuvinte, pentru că sunt prea sărace cuvintele, oricât de bine meșteșugite ar fi, tot n-ar putea să cuprindă întocmai emoția pe care am trăit-o eu astăzi, când am fost decorată cu Ordinul Crucea Bucovinei. Și lucrul acesta îl datorez Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. (…) Procesiunea de joi, cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, pentru mine a fost un eveniment înălțător de-a dreptul; nu am participat niciodată la un pelerinaj de o asemenea grandoare, un eveniment greu de descris în cuvinte, a fost o emulație, o adevărată revărsare de bucurie pe fețele tuturor locuitorilor din Suceava, care au umplut străzile municipiului până la refuz. (…) Bucuria mea a fost una enormă să constat că au fost foarte mulți tineri, chiar copii la aceste manifestări care s-au derulat zilele acestea aici, la dumneavoastră. (…) Trebuie ca fiecare să păstreze ce e al nostru. Unitate în diversitate se spune, și eu consider că diferența o face fiecare neam în parte. Iar așa, după cum știm, folclorul este și va rămâne pururea marca noastră identitară.”

O astfel de întoarcere la rădăcini și apreciere a trecutului o constituie Parastasul voievozilor. În după amiaza zilei de 24 iunie, în Cetatea de Scaun a Sucevei, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, alături de Muzeul Național al Bucovinei, a organizat, ca în fiecare an din ultima perioadă, „Pomenirea Domnilor Moldovei”, în cadrul hramului orașului Suceava. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic și cu susținerea Consiliului Județean Suceava, slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, alături de un sobor din care au făcut parte cei cinci protopopi ai eparhiei, pr. Gabriel Dinu Herea, inspector în cadrul Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură bisericească, preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Ștefan Nosievici” a Arhiepiscopiei, dirijată de protoiereul Ionel Doru Budeanu.

La eveniment au participat și reprezentanți ai oficialităților locale, dintre care îi amintim pe domnul Alexandru Moldovan, Prefectul Județului Suceava, domnul Gheorghe Flutur, Președintele Consiliului Județean Suceava, și domnul Ion Lungu, Primarul Municipiului Suceava, dar și suceveni ori turiști aflați în vizită la Cetatea lui Ștefan.

La sfârșitul slujbei de pomenire, părintele inspector Gabriel Dinu Herea a amintit pe scurt etapele evoluției de la un singur om la familie, apoi de la familii la neamuri, vorbitoare ale aceleiași limbi, dezvoltând tema etnogenezei moldo-vlahilor și a conducătorilor acestora, care și-au asumat un rol jertfelnic, de propășire a neamului lor.

„Și a fost binecuvântare de la Dumnezeu ca acești oameni (n.n. vlahii) să-și facă țară să-și facă patrie, să-și facă o familie mai mare, în care să se organizeze, să se apere, să își cultive identitatea și să și-o perpetueze de-a lungul timpului. Și au fost vlahii de la răsărit de Carpați. Și s-au numit ei moldovlahi. Undeva în secolul al XIII-lea, secolul al XIV-lea au început să se organizeze și să aibă exponenți sociali, să aibă voievozii lor. Și voievozii lor erau oameni care nu aveau o misiune ușoară. Noi astăzi privim în urmă și spunem, sau considerăm că e un lucru extraordinar că își doreau să fie voievozi, își doreau să fie regi, dar dacă ne uităm pe istoria lor, vedem că mare parte din ei nu au murit de moarte bună. Atunci când ei urcau pe tronul țării știau la ce se expun, pentru că erau educați, erau inițiați să ajungă să urce pe tronul țării și să se jertfească pentru familia lor. Și așa a fost până în secolul al XIX-lea, când Moldovlahia cea deja încercată de dezbinări și rupturi teritoriale, purtând vocația unității vlahilor din Carpați, a depus însemnele puterii la București și a pus temelie României Mari. Ceea ce facem noi astăzi în castelul Cetății Suceava, căci Cetatea Suceava era mult mai mare de atât și noi ne aflăm în castelul militar al Cetății Suceava, este un pios act de omagiu pentru ei, dar și un act de certificare pentru noi. (…) Avem lista voievozilor și ea este genealogia noastră. Avem lista strămoșilor noștri și, astfel, pomelnicul și pomenirea devine și este actul nostru de identitate. Să ne bucurăm că putem și avem posibilitatea și cultura ca acest act de identitate să fie ritualic pomenit în biserică.”

În intervenția sa, Președintele Consiliului Județean Suceava, domnul Gheorghe Flutur, a privit retrospectiv spre principalele realizări administrative din ultimii ani și a anunțat totodată proiectele pe care intenționează să le realizeze în viitorul apropiat.

„În 2017, de Sânziene, am început Programul Ștefanian aici, în Cetatea de Scaun a Sucevei, cu pomenirea domnitorilor Moldovei. (…) A fost o inițiativă în 2017 și de aici am început. Vorbeam cu directorul Muzeului atunci. Peste 300 de ani s-a slujit în capela cetății, după care a fost o pauză. Dar ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să refacem această Cetate a Sucevei cu un program curajos de câteva milioane de euro, care acum aduce peste 200.000 de vizitatori pe an. E un magnet această cetate. Am pornit Programul Ștefanian, de Sânziene, apoi mai multe evenimente timp de o săptămână în ctitoriile ștefaniene, de aici, de la Suceava, și am finalizat cu pelerinajul spre Putna pe 2 iulie. Asta facem de 7 ani și asta vă invit să faceți și dumneavoastră, să veniți pe data de 2 iulie la Putna. (…) Mă rog la Bunul Dumnezeu să ajungem sănătoși la anul și aici în cetate să avem și mai mulți frați de-ai noștri de peste Prut, să serbăm împreună. Îmi doresc să materializăm drumul lui Ștefan cel Mare pe care l-am început și care să lege toate ctitoriile ștefaniene. Și, slavă Domnului, avem multe până la Cetatea Albă, Hotin, Soroca și așa mai departe. Și în Moldova din dreapta Prutului la fel, și aceasta să ne lege pe noi ca oameni care să cinstim pe marele voievod și numele pe care le-ați citit aici. ”

Domnul Ion Lungu, Primarul Municipiului Suceava, a scos în evidență datoria morală de a păstra și valoriza frumoasa Cetate de Scaun a Sucevei și de a păstra vie amintirea celor care ne-au lăsat-o ca moștenire, îndemnând la continuarea an de an, prin asumarea ei de următoarele generații, a acestei tradiții de pomenire a voievozilor moldavi.

Un moment inedit s-a petrecut la finalul slujbei de pomenire a celor 75 de domni care și-au pus amprenta asupra istoriei Țării Moldovei încă de la întemeiere, când Ștefan Albu, venit din Moldova de dincolo de Prut, a interpretat două piese ce surprind importanța păstrării tezaurului autentic de limbă și cultură, al valorilor pe care se întemeiază dăinuirea unui popor. Versurile emoționante au găsit ecou nu doar în zidurile Lapidarium-ului Cetății Sucevei, ci și în sufletele celor prezenți. Atât Corala „Ștefan Nosievici”, cât și grupul de tineri din Asociația Tinerilor Creștin-Ortodocși Români, filiala Suceava, coordonați de domnul Cristi Gabriel Hurjui, consilier eparhial la Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, l-au acompaniat pe tânărul interpret, subliniind încă o dată unitatea de limbă și simțire între locuitorii din dreapta și din stânga Prutului.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul le-a mulțumit organizatorilor și tuturor celor care au participat la slujba de pomenire pentru vrednicii voievozi ai Moldovei, lansând invitația de a ne aduce mai des aminte de înaintași și de realizările lor, pe care se fundamentează însăși existența noastră.

Ziua a continuat cu cea de a doua ediție a evenimentului intitulat „Seara valorilor sucevene”.

Manifestarea, care a avut loc în Salonul de evenimente Balada, a început cu intonarea imnului național de către Corala preoțească „Ștefan Nosievici”, dirijată de pr. Ionel Doru Budeanu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I.

În calitate de gazdă, domnul primar ing. Ion Lungu le-a vorbit celor prezenți despre bucuria unei astfel de festivități, în cadrul căreia să fie evidențiate personalități din diferite domenii de activitate, care contribuie la promovarea Municipiului Suceava.

Au fost acordate „diplome de excelență” mai multor reprezentanți ai comunității sucevene, printre care oficialități centrale și locale, conducători de instituții, cadre didactice, clerici, precum și unor militari în rezervă.

Dintre slujitorii Bisericii, au fost evidențiați cei cinci protoierei ai eparhiei și pr. Viorel Ioan Vârlan, paroh al Bisericii „Nașterea Maicii Domnului”. Totodată, între cei care au fost răsplătiți pentru valoarea pe care o aduc acestei comunități s-au numărat prof. Daniela Ceredeev, inspector pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, și arhid. Bogdan-Mihai Hrișcă, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”.

Cea de a doua ediție a „Serii Valorilor” s-a încheiat cu un nou moment artistic al coralei invitate, care a interpretat mai multe piese populare din diferite zone ale țării, inclusiv din Dulcea Bucovină.

În ultima zi a manifestărilor prilejuite de hramul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, duminică, 25 iunie, racla cu moaștele celui considerat grabnic ajutător va fi reașezată în Paraclisul care îi este închinat din incinta așezământului monahal. (Daniela Livadaru, Irina Ursachi)

Foto: arhiepiscopiasucevei.ro