Postul şi rugăciunea - trepte de urcuş duhovnicesc

- Foto: Bogdan Bulgariu
  
  Foto: Bogdan Bulgariu

Postul şi rugăciunea sunt aripile care ne înalţă sufletul spre Lumină, spre Dumnezeu. Ele sunt trepte care ne conduc spre cărările mântuirii. Prin acestea ne eliberăm de patimi şi ne îmbrăcăm în virtuţi.

Postul şi rugăciunea sunt armele cu care creştinul luptă pentru dobândirea libertăţii duhovniceşti. Omul devenit liber duhovniceşte primeşte curăţie, bunătate, cuminţenie şi putere a voinţei de a nu mai îngenunchea în faţa păcatului, aşa cum spunea Sfântul Nectarie din Eghina.

Preschimbarea, prin pocăinţă, a gândurilor şi faptelor păcătoase, în gânduri şi fapte virtuoase este un pas esenţial în lupta împotriva patimilor, căci omul îmbolnăvit prin păcat se vindecă prin pocăinţă.

Postul ca înfrânare sau abţinere totală de la mâncare şi băutură sau ca abţinere de la unele alimente pentru o perioadă de timp mai scurtă sau mai lungă este o practică întâlnită în aproape toate religiile lumii.[1]

În religiile lumii, postul are trei motivaţii majore:

postul ca pregătire pentru un eveniment sau un timp important din viaţa unei persoane sau a unei comunităţi (ca întâlnire sau comunicare cu divinitatea);
postul ca penitenţă (pocăinţă) sau purificare (curăţire trupească şi sufletească pentru iertarea păcatelor sau pentru înnoirea vieţii);
postul ca act de invocare a ajutorului divin[2]

Deşi este o practică religioasă universală, totuşi numai în Revelaţia biblică postul primeşte cele mai adânci şi mai bogate valenţe spirituale.3 Sfânta Scriptură recomandă postul ca pe un mijloc de ascultare faţă de Dumnezeu, iar rugăciunea, unită cu postul, este un mijloc de chemare a Lui în viaţa credinciosului. (Pr. Fronea Mihai, Parohia „Sfanţul Mare Mucenic Gheorghe” - Topile)

[1] Cf. articolul „Fasting”, de Rosemary Rader, în The Encyclopedia of Religion, Ed. Mircea Eliade, New York, 1995, vol.5, pp. 286-290; articolul „Jeûne” de Placide Deseille şi Herman Joseph Sieben, în Dictionnaire de Spiritualité, Beauchesne, Paris, 1974, vol. VIII, 3, col. 1164-1179.

[2] Cf. art. „Fasting”, p. 287.