Pictura exterioară a Mănăstirii Sucevița va fi restaurată

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Pictura exterioară a Mănăstirii Sucevița va fi restaurată

    • Pictura exterioară a Mănăstirii Sucevița va fi restaurată
      Foto: Ștefan Cojocariu

      Foto: Ștefan Cojocariu

Pictura exterioară a Mănăstirii Sucevița va fi restaurată, a afirmat sâmbătă, 19 septembrie, Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Potrivit Agerpres, anunțul a fost făcut la inaugurarea lucrărilor de restaurare a picturii interioare de la biserica „Învierea Domnului” a aşezământului monahal. Lucrările au fost realizate prin Programul Național de Restaurare, iar valoarea acestora a depășit suma de 4 milioane de lei.

„Este nevoie de reluarea lucrărilor şi chiar vorbeam cu restauratorii care s-au ocupat de acest şantier şi îmi spuneau că la pictura exterioară se vor aplica tehnici noi de restaurare, ceea ce va duce la o mai bună rezistenţă în timp. Este mult mai expusă pictura exterioară uzurii”, a spus Ministrul Culturii.

El a promis că va face toate demersurile necesare pentru ca în următorul exerciţiu financiar să fie inclusă restaurarea exterioară tot prin Programul Naţional de Restaurare, coordonat de Institutul Naţional al Patrimoniului din subordinea Ministerului Culturii.

Mănăstirea Sucevița, atestată documentar din anul 1582, a fost inclusă de UNESCO în lista patrimoniului cultural mondial în anul 2010, alăturându-se altor șapte mănăstiri din Nordul Moldovei, incluse în 1993.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: