Arhimandritul Irinarh Roset s-a lepădat de cele pământești

Pateric

Arhimandritul Irinarh Roset s-a lepădat de cele pământești

    • scaun de lemn
      Arhimandritul Irinarh Roset s-a lepădat de cele pământești / Foto: Oana Nechifor

      Arhimandritul Irinarh Roset s-a lepădat de cele pământești / Foto: Oana Nechifor

Se îndestula numai cu hrana şi îmbrăcămintea de la obşte. Murind tatăl său, a venit un om de încredere din partea rudelor cu o cutie pecetluită cu 200 lire de aur. Această sumă era dreptul său de moştenire trimis de mama sa. Dar smeritul nevoitor, în acelaşi ceas a încredinţat moştenirea în mâinile stareţului spre trebuinţele mănăstirii.

Spunea ucenicilor săi Arhimandritul Irinarh că, după ce a fost primit în Mănăstirea Neamţ, trei ani de zile a fost rânduit la cele mai de jos ascultări, cercându-l de răbdare şi smerenie. Apoi, văzându-l stareţul că împlineşte cu sârguinţă toate poruncile, l-a îmbrăcat în chipul călugăresc şi l-a dat la tipografie, ca ajutor primului tipograf.

Învăţând meşteşugul tipografiei, Părintele Irinarh a ajuns tipograf vestit şi a lucrat patru ani de zile la tipărirea sfintelor cărţi, „ajutat de încă 30 de monahi”, căci avea mare râvnă pentru împodobirea bisericilor cu cărţi de slujbă şi de învăţătură.

Părintele Irinarh tipograful era încă foarte lepădat de cele pământeşti, iubind toată viaţa sărăcia lui Hristos. El se îndestula numai cu hrana şi îmbrăcămintea de la obşte. Murind tatăl său, a venit un om de încredere din partea rudelor cu o cutie pecetluită cu 200 lire de aur. Această sumă era dreptul său de moştenire trimis de mama sa. Dar smeritul nevoitor în acelaşi ceas a încredinţat moştenirea în mâinile stareţului spre trebuinţele mănăstirii.

Aprins de dorul vieţii pustniceşti, părintele Irinarh a ieşit din obşte şi s-a retras în Munţii Nechitului, nu departe de schitul cu acelaşi nume. Aici s-a nevoit singur 12 ani în post şi rugăciune, mâncând o dată pe zi pâine şi apă la apusul soarelui, iar sâmbăta şi duminica gustând bucate cu untdelemn.

Dorind să sporească şi mai mult în nevoinţa pustnicească, Cuviosul Irinarh a plecat din pădurile Nechitului la Muntele Athos. În Bucureşti, însă, a fost oprit de Mitropolitul Grigorie să-i întemeieze şi o tipografie pentru nevoile Bisericii. Şi a zăbovit trei ani încheiaţi la Bucureşti, până a organizat tipografia şi a învăţat pe câţiva călugări meşteşugul tipăririi cărţilor. Apoi a plecat la Sfântul Munte.

(Arhimandritul Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 399-400)