Un tânăr hotărî să se căsătoarească. El promise viitoarei sale soții, după dorința ei, să alunge din casă pe bătrânul lor tată. Într-o zi conduse deci pe bătrân afară din sat, spunându-i să se ducă unde va voi, că la el nu mai are ce căuta. Ochii bătrânului se umplură de lacrimi și izbucnind în plâns, îi zise fiului său: „Vezi acolo pe deal piatra aceea mare? Până acolo am condus și eu pe tatăl meu, lăsându-l apoi în voia sorții. Condu-mă deci și tu până acolo!”

„Dumnezeule! - strigă fiul – Ce aud? Tu, tată, ai făcut părinților tăi această nedreptate pe care voiam să ți-o fac eu ție acum? Oare și copiii mei vor face cu mine astfel? Vino înapoi. Și de acum înainte, cea mai bună cameră din casa mea va fi a ta și te voi îngriji cu bună-credință până la moarte.”

***

Un biet tată bătrân, devenind stânjenitor pentru fiul și nora sa, a fost dat deoparte cu masa. Acolo pe vatră îi dădeau mâncare într-un vas scobit în lemn. Bătrânul mâhnit, mânca lăcrimând, gândindu-se ce era odată și ce-a ajuns. Într-o zi, fiul său umblând prin curte după treburile gospodăriei, vede pe copilul lui mai mărișor scobind cu cuțitul într-un trunchi de lemn. „Ce faci tu acolo, măi Petrișor?”, îl întrebă tatăl. „Fac o piuă (un vas din lemn) în care să-ți dau să mănânci când vei fi și mata bătrân ca tata mare”, i-a răspuns copilul. Atunci tânărul fu cuprins de mare rușine și teamă de pedeapsa lui Dumnezeu. Intrând în casă, și-a cerut iertare de la tatăl său și de atunci înainte l-a pus la masă și l-a îngrijit cu multă osârdie, ca un adevărat fiu.

***

Odată, un tânăr binecrescut s-a dus la un pustnic înțelept, luminat de ninsoarea bătrâneților și i-a zis: „Cinstitule bătrân! Eu o iubesc mult pe mama, care-i bătrână și neputincioasă. Am luat-o în casa mea, unde i-am dat locuință, o îmbrac, îi dau de mâncare și băutură chiar cu mâna mea. Cu însăși mâinile mele o ridic din pat, o iau în brațe, o scot primăvara afară și o plimb prin aer curat și iarăși eu, cu mâinile mele o culc pe patul primenit și așternut curat. Spune-mi, te rog, drept: răsplătitu-i-am eu cu aceasta tot ce a făcut ea pentru mine?” Pustnicul i-a răspuns:„Răsplătit? Departe, fiule, departe. Nici măcar a zecea parte nu i-ai întors ei din câte a făcut ea pentru tine.Tu însă ai făcut bine, după cât ai putut, Dumnezeu să-ți dea răsplată mare după puținul tău.”

(Extras din „Oglindă duhovnicească”, vol. I, Protos. Nicodim Măndiță, Edit. Agapis, 1996, pp. 223-224)